„Arhiva de sub Vatra Tarii. Povestea a noua extraordinare descoperiri arheologice”

closca-cu-puii-de-aur-vas-octogonal

„Cu dreptate, pămîntul ţării a fost asemuit cu o imensă arhivă, ‘in care sînt adunate mărturii fără număr ale istoriei multimilenare a poporului nostru. Glasul lutului, al pietrei ori metalelor din care generaţiile de inaintasi si-au făurit uneltele si, ustensilele, podoabele si armele scoase la iveală de arheologi, dar şi de intimplare aduce spre noi crimpeie din trecut, ajutindu-ne să-l cunoastem Si să-I inţelegem mai bine şi astfel să ne cunoaştem si să ne inţelegem mai bine chiar pe noi, cei de azi. Păstrate uneori veacuri şi milenii la rind sub vatra ţării, tezaurele de aur si argint sînt mesagere ale civilizaţiilor trecute, intorcindu-ne cu gîndul spre oamenii de altădată, spre nevoia lor de frumos, spre meşterii anonimi din mîna cărora au ieşit, meşteri cărora cel mal adesea nu le vom afla niciodată numele. Poveşti pline de farmec, condensate în măiestritele lor lucrături, i se adaugă nu o dată palpitanta istorie a descoperirilor lor. Ne vom convinge spunînd în rindurile de faţă povestea a 9 dintre tezaurele descoperite de-a lungul anilor în pămintul românesc.

Dealul cu tezaure

Miez de vară a anului 1797. Mai exact 3 august, dimineata către ora 9 ; e cer senin şi soarele aruncă sulite de foc spre dealul Măgura din orasul judeţul Sălaj. In ocolul bisericii românesti de pe deal se joacă, ca de atitea alte ori, doi copii Petru Bocica şi Simion Bucur. Nimic nu pare să prevestească intimplarea care avea să facă celebru in lumea Intreagă micul oras din Sălaj. Dar sa dăm glas unui document de epocă un adevărat reportaj, pus recent in valoare de arheologul clujean Nicolae Vlassa „cel mic zari in malul aflat lingă un prun ceva strălucitor, intetit de razele soarelui ce cădea pe el ; Incepind a privi cu luare arninte corpul lucios, isi dădu seama că asa ceva pină atunci nu văzuse ; dar nu indrăzni să-l atingă, ci, luindu-si si tovarăsul intr-ajutor, impreună se apropiară de marfa licăritoare, pe care unul lovind-o cu bita, căzu din mal o bucată rotundă si pintecoasă de aur, batută cu nestemate rosii, care ca formă seamănă cu marile paftale aflate pe piese de harnasament, iar rnărimea ei intrece si mărirnea celei mai late palme. Vâzind-o pe aceasta, incepură a scurma acel loc şi cu mina, drept care aflară numeroase asemenea lucuri de aur intr-o mică scobitură a lui (…). Cei doi mici păstori, necunoscind nici felul, nici valoarea lucrurilor gasite, precum le-au fost scos din mal, aşa acolo din nou (le puseră) luind la ei numai un lanţ de aur (…). Copilul mai rnare, luind acest lanţ la sine, merse in oraş a da de veste neamurilor sale, tovarăsul răminindu-i pe loc. La aflarea stirii, doua rudenii ale copilului ce-o aduseră ieşiră la locul acela unde se găsise oomoara (…). Pe care luind-o la dinsii o duseră aeasă, apoi unul dintre ei, peste citeva ceasuri, incepu a purta, a-arăta şi chiar a si pune la vinzare citeva bucăţi in tirg…”

Inainte de a continua povestea comorii, sa spunem si noi ce scoseseră mîinile de copil din scobitura malului dealului Măgura : pe lîngă lantul dublu de aur amintit deja, in greutate de peste 700 de grame), tezaurul cuprindea o splendidă bulă de aur avind in mijloc o rozetă cu patru braţe triunghiulare din perle de aur şi 13 medalioane de aur de impăraţi romani (Maximianus, Constantius, Valens, Valentinianus I, Gratianus) etc. Unele medalioane sint de o mărime neobişnuită, fiind multă vreme cele mai mari monede cunoscute din antichitate (ating greutatea de 407 grame şi diametrul de 97 mm). Vestea senzaţionalei descoperiri a făcut repede inconjurul oraşului. De ea au aflat perceptorii oficiului de sare din localitate, care au reuşit să obţină piesele rămase la ţărani. Subprefectul de Crasna a intreprins şi el investigaţii şi a recuperat alte trei piese, care fuseseră vîndute in oraş. In cele din urmă tezaurul ia drumul curţii imperiale din Viena. Imprejurimile au fost săpate şi scormonite, dar in afara unui medalion nimic altceva nu avea să se mai ivească. Au trebuit să treacă 92 de ani pentru ca dealul Măgura să-şi dezvăluie pe de-a-ntregul senzaţionalele-i comori. In primăvara lui 1889, ciţiva ţărani români, săpînd nu departe de locul intfiei descoperiri pentru a semăna cartofi, au scos la iveală mai multe obiecte metalice acoperite de lut. Cu inima incărcată de temeri şi speranţe, căci va fi fost trăind poate oraş amintirea comorii aflate cu aproape un veac mai inainte, ei au spalat lucrurile in apele Crasnei ; sub ochii lor s-au ivit din ape 24 de obiecte de podoabă intregi şi altele fragmentare : fibule de aur pentru haine femeieşti, incrustate cu argint şi boabe de granate, agrafe avind partea superioara in formă de leu, o agrafă foarte mare pentru haine bărbăteşti, decorată cu pietre mari de onix, paftale rotunde de aur pentru haine femeieşti impodobite cu figuri de lei si boabe de granate, o brăţară mare de aur şi cupe mici de aur. Autorităţtle au confiscat de la tărani somptuoasele vase şi obiecte de podoabă trimiţindu-le Muzeului naţional din Buclapesta. Unitar sub raportul conţinutului si al stilului, tezaurul de la Şimleu Silvaniel a apartinut, probabil, unel căpetenii ostrogote de la cumpăna veacurilor IV-V ale erei noastre. EI a stat ingropat in pămint vreme de 14 veacuri, fiind descoperit, aşa cum scria cu şase decenii in urmă numismatul Const. Moisil de ţăranii români, urmaşii tăranilor daco-rornani, tărani a căror podoabă mai strălucitoare decît aurul a constitilit-o in toate aceste secole statornicia pe pămintul lor strâbun, in ciuda căror vitregii si a oricărorprincipi trecători ce prin ani au hălăduit şi pe aici.

tezaur-sinnicolau-mare-tezaur-hinova

Un ‘vis de aur’

La nici doi ani după prima descoperire de la Simleu, o altă aşezare românească, Sinnicolau Mare, venea să se inscrie in circuitui universal al valorilar, printr-un fastuos tezaur de aur. Istoria descoperirii lui, spusă de un om al locului cu mai bine de patru decenii in urmă, are iz de legendâ. Zice aceasta că, in primăvara lui 1799, baba Iconia, mama unui oarecare Sava Vuin, a avut un vis ciudat : un moş cu barbă şi cu plete albe o vestea că în grădina lor, aproape de un păr bătrin, se află o comoară. Puţin mai tîrziu, feciorul ei a început să ridice un zid nou pentru curte şi, potrivit obiceiului, a chemat să-i stea intr-ajutor citiva consăteni. Lucrul a inceput cu voie bună si după ce s-au săpat temeliile zidului, ei au pornit prin grădină să caute pămintul cel mai potrivit pentru constructie. Si a fost găsit în apropierea părului cel bătrin. Zidul se inălta, groapa se adincea – sună mai departe povestea. Pină cind în vremea prinzului, cînd fiul şi ajutoarele sale se aşezaseră la masă, minată de visul său, baba Iconia s-a apropiat de groapă, scormonind pămintul. De sub bătătoritele palme aveau să iasă la lumina istoriei 23 de splendide vase : ulcioare, carafe, farfurii, căni, pahare, o căldăruşă. Toate minunat lucrate şi ornamentate. După un timp, baba Iconia si-a impodobit tinda cu cîteva vase, iar la fîntînă luase obiceiul a merge numai cu ulcior de aur. Vestea a ajuns şi la urechile grofului Năko, ce avea intinse moşii la Sinnicolau Mare. Acesta a obtinut, in schimbul a 32 de jugăre de pămint arător, comoara. Numai că autoritătile aflaseră şi ele de tezaur, intrind în posesia lui şi indreptindu-l spre Viena. Se spune că în scurt timip de la pierderea comorii baba Iconia a murit. Dincolo de povestea descoperirii rămine splendidul tezaur, cele 23 de minunate piese care-l compun. O intreagă literatură s-a tesut in jurul lor, s-au aprins confruntări de opinii in privinta datării lui (din secolul al IX-lea pină in veacul al XI-lea), al atelierelor in care a fost confectionat, ca si in privinta intelesului inscrisului ce-l poartă. Dar tot mai mult in ultima vreme, cum sublinia istoricul de artă Răzvan Theodorescu, aeeste magnifice vase sint raportate la chiar regiunea in care au fost descoperite, la feudalii locali din Banat din juruI anului 1000, feudali atestati in documente, precurn Glad ori urmasul său Ahtum din Morisena urbs (Cenadul de astăzi), aflat nu departe de locul senzationalei descoperiri de acurn aproape doua veacuri.

closca-cu-puii-de-aur-patera-pietroasa

„Patera din tezaurul de la Pietroasa”

‘Cloşca cu puii de aur’

Martie 1837. Doi locuitorf ai satuluf Pietroasa (pe atunci in judetua Săcuieni, azi judetul Buzau) extrag din dealurile de deasupra satului lor piatră pentru constructia seminarului episcopal din Buzău. Sub o culme de deal, străjuită astăzi de citiva corcodusi tineri, Ion Lemnaru si socrul său Stan Avrarn scot Ia lumină 22 vase si bijuterii de aur. Nu bănuiau, nu puteau bănui că miinile lor dăduseră la iveală cel mal bogat tezaur de aur descoperit pină atunci in lume. Dus şi ascuns in casa unuia dintre ei, tezauruI avea să fie mutat mai tirziu la George Baciu, una din cele trei rudenii cărora descoperitoril le incredintaseră taina. In 1838, in primăvară, tăranii aveau să cunoască pe Anastase Verussi, un albanez din Bitolia, care luase în antrepriză constructia unui pod peste Cilnău şi avea nevoie de piatră. Lui aveau să-i deslusească cei cinci, mai pe ocolite si nu pe de-a-ntregul, senzaţionala lor taină. I-au ineredinţat şi unul din obiecte – un inel mare de aur. Apoi, in schimbul a 4 000 de piaştri si al citorva obiecte de vestimentaţie pentru femei, a obţinut intregul tezaur. In podul casei lui George Baciu au mai rămas doar mic lanţ, o piatră mare albastră şi un inel mare de aur. Era ziua de 23 aprilie 1838. O zi care pentru tezaur a insemnat mult mai mult decit toate cele 14-15 veacuri cît stătuse ingropat. Căci Verussi, spre a le putea transporta mai usor, a mutilat ingrozitor piesele : talerul a fost tăiat în patru, vasele au fost bătute cu ciocanul, iar pietrele preţioase in bună parte imprăstiate pe jos. Numeroase pietre, ca şi mici bucăti de aur sărite din tezaur au fost măturate si aruncate in gunoi. Cu timpul, copiii au găsit pietrele strălucitoare si, in joaca Ior, le-au imprăstiat prin tot satul. Aşa a aflat de ele şi un oarecare Gheorghe Frunzăverde, căruia episcopia de Buzău, stăptina mosiei Pietroasa, ii arendase proprietatea. Acesta si anchetează şi-i amenintă pe tărani. Pentru a-l imbuna, George Baciu ii dăruie un coş dodecagonal pe care il obtinuse de la Verussi. Dar, nemultumit cu atita, Frunzăverde il contactează chiar pe Verussi, căruia ii mai smulge o sumă de bani si un inel mare de aur. Dar, intelegind că, precum un bulgăre de zăpadă ce se mărreste prin rostogolire, şi cercul celor ce aflaseră de comoară se lărgise prea mult, Frunzăverde se teme de consecinte si anuntă episcopia de Buzău despre descoperire ; aproape concomitent, subprefectul Tohani, din care făcea parte şi Pietroasa, alertează forurile superioare. Aşa se face că, la mijlocul lui iulie 1838, o comisie numită de Ministerul de Interne se deplasează in satul Pietroasa, dar, cum sublinia Alexandru Odobescu, ancheta a fost condusă cu muit mai multă rigoare decit abilitate. Sint arestati cei cinci tărani, Verussi şi cornplicele său ,Pobraca, Frunzăverde si asociatul său D. Ghizdeanu. In pofida asprimii anchetatorilor, n-au fost găsite decit trei obiecte : un vas ajurat si două inele mari. Verussi a declarat câ vinduse celelalte piese unui negutător armean ,sau evreu ce trecuse spre Focsani sau Iasi, pe podul ce-l construia la Clinău. Numai interceptarea unei scrisori a lui Verussi, in care acesta amintea despre tezaur, l-a putut determina să vorbească. şi astfel, la 17 iulie 1838 au fost găsite alte nouă dintre obiecte, iar in septembrie două fragmente, intre care statueta ce fusese desprinsă de pe pateră. Despre celelalte obiecte, Verussi declara că fuseseră luate de apele revărsate ale Cilnăulul din groapa care le ascunsese pe malul riuletului. Autoritătile au trebuit să se multumească doar cu aceste obiecte, care ridicau la 12 numărul pieselor tezaurului. S-au putut reconstitul şi felul celorlalte zece obiecte nerecuperate : cinci inele mari, o pateră simplă, o cană, o fibulă si două colane.

tezaur-pietroasa-figurina-centrala

„Figurina centrala de pe patera de la Pietroasa”

Tezaurul astfel injumătăţit, dar incă fără egal din punct de vedere al valorii istorice si artistice, a ajuns la Bucureşti, fiind depus In Muzeul naţional de aici. Un sfert de secol mai tirziu avea să inceapă şi „cariera europeană” a „Cloştii cu puii de aur”, cum o numiseră ţăranii ce o descoperiseră. Atunci tezaurul a fost expus la Expoziţia universală de la Paris. Numit de organizatori „una din cele mai frumoase şi rare flori ale expoziţiei”, tezaurul avea să fie restaurat cu măiestrie neintrecută de un bijutier francez. Tot atunci s-a construit o ladă mare de fier, inlăuntrul căreia, intr-o vitrină monumentală, se afla tezaurul. Cu ajutorul unui mecanism, vitrina putea fi ridicată sau coborită. Tezaurul a revenit in ţară In 1868, după un popas în Anglia, aşteptat cu ernotie de opinia rpublică, care il insotise pe drumurile sale europene cu dragoste si temere, ca pe o comoară scumpă a naţiunii. Dragoste şi temeri care, din păcate, aveau să fie greu încercate doar 7 ani mai tirziu. Tezaurul era adăpostit in aripa dreaptă a Universitătii, la parter. Deasupra lui se afla biblioteca Senatului. La adăpostul urletului viscolului, in noaptea de 19 spre 20 noiembrie 1875 un tinăr pătrunde cu chei potrivite în bibliotecă. Cu un sfredel găureste tavanul, apoi cu un ferăstrău taie in plafonul muzeului o largă deschizăturii. Cu ajutorul unei frînghii coboară in muzeu. Obloanele sălii sînt trase ca de obicel. Şi, asa cum se mai intimplase, dintr-o gravă neglijenta, vitrina cu pretiosul tezaur nu este coborită in lada de fier protectoare de care am vorbit mai sus. E aproape o joacă să o desfacă. Si iată-l pe fur in posesia mult rivnitei comori. Işi incropeşte din propriile-i haine un fel de sac, sfărimă şi turteşte pe cit e cu putinţă preţioasele obiecte şi urcă din nou pe frînghie. Iată-l din nou in bibliotecă. Iar de-acolo, cu puţin noroc, nu-i greu de ajuns afara. Si aşa s-a intimplat. Inainte de zori, pe o uşă laterală, iese neobservat de nimeni. Din sac ii cade insă in zăpadă un cosulet de aur. Dimineata, un trecător (un profesor universitar după unele surse, un măturător după altele) găseşte obiectul si alertează pe cei in drept. Vestea cade ca un trăznet asupra Capitalei. ,.Cind s-a aflat despre furtul tezaurului de la Pietroasa nota ziarul „Telegraphul” — o consternatiune generală s-a văzut in mijlocul societătii noastre. Toti la un loc Si fiecare in parte simtea miniă, indignatiune, durere amară, mai mult decît ar fi simtit la pierderea unui obiect scump al său personal”. Şi acelaşi ziar face haz de necaz „guvernul este conservator, camera este conservatoare, senatul este conservator, cu toate acestea in loc să se conserve ceva sub aceste puteri, se risipeste tot”.

tezaur-pietroasa-fibula-mare-si-mica

„Fibula mare (‘Closca de aur’) din tezaurul de la Pietroasa. Detaliu.”, „Fibula mica din tezaurul de la Pietroasa. Piesele tezaurului pot fi admirate la Muzeul de istorie al Republicii Socialiste Romania”

A avut loc o interpelare parlamentară., ba chiar, o clipă, insusi scaunul ministrului cultelor si instructiunti publice, Titu Maiorescu, părea că se clatină. In parlament, C. Bolliac propune crearea, din senatori si deputati care au îndeplinit functiile de procurori sau prefecti de politle, a unei comisii care să ajute cu sfaturile sale actiunea politiei bucurestene. Tot el este de părere ca guvernul să instiinteze pe toti bărbatii de stiintă din Europa despre disparitla tezaurulul, pentru a impiedica expunerea sau vinzarea lui peste hotare. Deputatul Gr. Ventura cere o recompensă (care a si fost apoi acordată) celor ce vor descoperi pe furi si obiectele dispărute, iar deputatul I. Lahovari propune, intrucit se bănuia că a actionat un grup. ca acel complice care va denunta autorii furtului să fie gratiat, lucru pe care il promite ministrul de justitie. Din fericire, actiunea politiei bucureştene a fost energică si eficientă. Au fost supravegheate gările şi s-a trecut la perchezitionarea locuintelor unor cunoscuti spărgători. La unul dintre ei, Pantazescu, supranumit si seminaristul, a fost găsită o replică a cheii cu care fusese deschisă uşa bibliotecii Senatului şi cu care fusese luată măsura cheii, intr-un pian aflat în incăpere, grav deteriorate, au fost găsite şi obiectele furate. Lipseau însă un sfert din tavă si un colan cu inscriptie. Le-am aruncat, avea să declare hotul. Cea dintii pentru că, fiind ascutită, mă deranja la mers. Cealaltă, deoarece o pusesern la mină si mă temeam să nu sclipească la lumina felinarelor si să mă observe asttel sergenţii de stradă. Adevărul era însă altul. Fuseseră predate unui argintar, la care au fost dealtfel, găsite şase săptă-mini mai tîrziu. …Şi din nou vestea a făcut înconjurul Capitalei. „Mii de oameni — scria ziarul „Pressa” se imbulzeau in curtea politiei spre a se asigura de adevăr şi bucuria cea mai mare se citea pe figura fiecăruia cind i se spunea că tezaurul s-a găsit”. Era semnul limpede că tezaurul de la Pietroasa işi făcuse demult loc în inima si conştiinta natională, ca o avutie scumpă, ca o mărturie de pret pentru o istorie îndelungată si eroică. N-avea să fie insă si ultima incercare prin care trecuse tezaurul. Căci în noaptea de 4 spre 5 aprilie 1884 un violent incendiu s-a declanşat într-o aripă a palatului Universitătii. Era chlar aceea care găzduia Muzeul national eu pretioasele sale colectii. Din fericire, ele au fost salvate si apoi depuse la Casa de depuneri şi consemnatiuni. In acelaşi an, tezaurul, a fost din nou restaurat.

tezaur-simleu-silvanei-tezaur-apahida

„Piese din cel de-al doilea tezaur descoperit la Simleu Silvaniei. (Muzeul national din Budapesta)”, „Cana din tezaurul de la Apahida”

Mormintul princiar ‘ al lui Omharus

Anul 1889 a fost un an fast pentru arheologii transilvăneni. După ce in primăvară, la Şimleu, ieşise la lumină al doilea splendid tezaur de aur, la 12 iulie, la Apahida, doi muncitori ce lucrau la cariera de pietris din localitate au descoperit un remarcabil tezaur de vase şi podoabe din aur si argint. S-au aflat atunci două căni de argint, inalte de 31 crn, decorate cu admirabile ornamente în relief, măiestrit lucrate ; o diademă de aur, o brătară din aur masiv, o fibulă si două cătărămi de aur, 5 cercei de aur, formati dintr-o prismă de care atirnau 3-4 lăntisoare lungi de 11 cm terminate cu mici clopotei de aur ; două inele de aur, pe unul fiind gravată o inscriptie în două rinduri : Omharus. Piesele au fost achiziţionate de muzeul din Cluj, sub egida căruia s-au si intreprins mai tirziu cercetări, al căror merit a fost acela că a stabilit că locul mormintului acelui enigmatic Omharus fusese ceva mai la deal de unde il dusese la vale o alunecare de teren. Dar Apahida avea să mai stirnească incă o dată senzatie. Anume în octombrie 1968. Atunci, la capătul de sud al comunei, doi muncitori ce săpau o groapă pentru fundatia unui stilp de beton necesar retelei electrice au sectionat un mormint de inhumatie. Il despărteau de morrnintul din 1889 doar 500 de metri si 79 de ani. Descoperitorii au găsit obiecte de aur, evaluate la circa 900 de grame — plăci de aur, catarame, butoni, margele etc. Păstrînd secretul, doi au reuşit să vindă piese cu o greutate de o sută de grame, transformate apoi de cumpărători in podoabe moderne. In curînd insă, restul obiectelor au intrat in patrimoniul muzeal. iar in mai 1969 au fost efectuate in acel loc săpături arheologice. Au fost descoperite, după cum precizează arheologul Dumitru Protase în raportul publicat in revista de specialitate, splendide piese : catarame de centură şi incăltăminte, aplice, butoni, mărgele. rozete, un pahar de sticlă ornamentat cu ghirlandă aplicată din foită de aur, arme etc. Cu totul deosebite sint podoabele de aur de la sa — intre care două mari aplice in formă de vultur al căror penaj e sugerat prin almandine intrerupte de rinduri zigurate, aplicele-diademă, mărginite de cite doi vulturi stilizati, rozetele de mare rafinament avînd în centru un buton şi almandinele incrustate In celule cu peretil ondulati.

tezaur-apahida-aplice-de-sa

„Spledidele aplice de sa din tezaurul de la Apahida. (Muzeul de istorie al Republicii Socialiste Romania)”

Comoara din vitrina scolii

De multă vreme in vitrinele muzeului şcolar din Rădeni, judeţul Neamt, fuseseră aduse, între alte obiecte găsite de copii si săteni, trei cescuţe. Erau de culoare gălbuie, destul de deteriorate, fiind socotite drept vechi obiecte din alamă. Aceasta pină in urmă cu cinci ani cînd, cercetindu-le cu atentie, arheologul dr. Virgil Mihăilescu Bîrliba a constatat, nu fără surprindere, că cele trei mici cupe de alamă sint, de fapt, vase de aur datind din epoca bronzului si că dincolo de valoarea lor intrinsecă au una ştiintifică de prim rang. S-a stabilit astfel că aceste vase sint asemănătoare cu ceştile cu două torti, deosebit de numeroase în fazele tîrzii ale celebrei culturi Monteoru din epoca bronzului. Cu alte cuvinte, şi ele se datează la sfîrşitul epocii bronzului si inceputul primei epoci a fierului. Odată precizat acest fapt, s-a asigurat datarea mai exactă a altor tezaure asemănătoare.

Regele get de la Agighiol

Poate că mai mult decit oricare din părtile curprinsului românesc pămintul Dobrogei este o nesecată arhivă pe care anheologii se străduie de multe zeci de ani să o descifreze, să o cunoască temeinic. Adesea îi ajută şi întimplarea. Ca în anul 1931, cind, in primăvară, autoritătile din judetul Tulcea au fost informate că una din movilele de pe raza localitătii Agighiol este „investigată” de niste căutători de comori. Autoritătile au luat măsurile corespunzătoare pentru a impiedica actiunea acestora, anuntind in acelaşi timp forurile stiintifice de resort. In scurt timp, la „Movila lui Ută”, despre care era vorba, au inceput cercetări sistematice intreprinse sub conducerea profesorului Ioan Andrieşescu, directorul Muzeului national de antichităti din Bucureşti, cu sprijinul tinărului, pe atunci, arheolog Dumitru Berclu. Si astfel a ieşit la iveală un tezaur pe care in valoroasa sa lucrare despre arta traco-getică reputatul Drofesor Durnitru Berciu îl aprecia a fi jucat un rol hotăritor în determinarea artei traco-getice ca o artă independentă fată de arta altor popoare invecinate, ca o artă profund originală, formată pe un fond local străvechi.

tezaur-agighiol

„Cnemida din tezaurul de la Agighiol”, „Coiful de argint aurit din tezaurul de la Agighiol”

Mormintul princiar de la Agighiol, căci despre asta este vorba, a fost datat in primul sfert al secolului al. IV-lea i.e.n. Era un tumul (movilă) cu diametrul de 32 de metri si inăltimea de 2 metri. Vreme de 2300 de ani tumulul si mai ales tezaurul ce-l continea au avut o existentă nu lipsită de accente dramatice. Bîrnele care sustineau tezaurul incăperilor in care a fost depus corpul personajului antic au putrezit chiar in antichitate, ceea ce a făcut ca mijlocul tumulului să se surpe; aceasta a tentat pe căutătorii de comori de pe atunci care au jefuit o parte din mormint. In epoca modernă, cindva inainte de primul război mondial, se pare că mormintul a avut din nou de suferit de pe urma unei asemenea tentative. In sfirsit, in primăvara lui 1931, curn spuneam, s-au făcut din nou căutări. Se pare că, din fericire, au fost făcute în grabă, căci din pămîntul aruncat afară cu acest prilej arheologii au recuperat mai multe obiecte, inclusiv de aur. Sub ochii arheologilor care au executat săpăturile între 19 octombrie — 5 noiembrie 1931 mormintul şi-a dezvăluit atit splendorile, cit si tainele. S-au descoperit astfel două camere funerare, una principală si una secundară, precum si o cameră în care au fost îngropati, odată cu personajul principal, trei cai. In ceea ce priveste inventarul, el este de o bogătie rară. Un coif de argint aurit (greu de 743,53 grame), 2 cnemide (apărătoare de picior) si 99 de perle de argint, doi cercei de aur, aplice zoomorfe din aur, garnitură de aur, cinci vase de argint, zăbale, opt aplice zoomorfe de argint, aproximativ 100 virfurt de săgeată, numeroase obiecte de bronz si fier, piese ceramice de import sau de provenientă locală. Se parea că, odată cu incheierea săpăturilor arheologice, tezaurul de la Agighiol este in afară de orice pericol. Dar n-a fost să fie asa. Ioan Andriesescu pregătea o monografie asupra tezaurului, dar boala l-a impiedicat să o elaboreze ; a reusit să publice doar un set de planse cu ocazia celul de-al VII-lea Congres international de antropologie si arheologie preistorică desfăsurat In tara noastră In 1937. Apoi, in timpul războiului, tezaurul avea să fie din nou afectat. Adăpostit in localul Universitătii bucurestene, la bombardarnentele ce au lovit clădirea acesteia o parte dintre piese s-au pierdut, altele au fost deteriorate. Lucru foarte grav, s-au pierdut si plansele si fotografiile executate in timpul săpăturilor din 1931. Cu toate acestea, tezaurul de la Agighiol, restaurat de curind în laboratoarele Muzeului national de istorie, rămine una dintre mindriile sale, mărturie peste vreme a dragostei de frumos si a fortei de creatie artistică a strămosilor nostri daci.

 

tezaur-agighiol-2

„Aplica de argint din tezaurul de la Agighiol”, „Unul dintre vasele de argint din tezaurul de la Agighiol”

Meşterul aurar de la Hinova şi podoabele sale

Am început aceste insemnări spunînd că o rază de soare ce a făcut să lucească o clipă aurul unei podoabe a scos la lumină tezaurul de la Şimleu. Vom incheia, spunind că o rază de soare a făcut să lucească aproape două secole mai tîrziu marginea unui vas in care se aflau cele aproape cinci kilograme de podoabe din aur descoperite de arheologul Misu Davidescu la Hinova, in Mehedinti. …Era in ziua de 30 iulie 1980. Lucrarile pe santierul arheologic de aici se incheiasera practic. Si deodata, sub sarutul soarelui a lucit ceva. Era vasul in care se aflau o diadema, trei bratari barbatesti, doua bratari pentru femei, aproape 100 de piese de colier de forma cerceilor si clopoteilor, sute de perle si margele, obiecte semifinite si materie prima aflata in diferite stadii de prelucrare. Un tezaur care a dovedit astfel ca era lucrat chiar aici, la nordul Dunarii, cu peste trei milenii in urma.

Fiecare descoperire arheologica isi are povestea sa, mai mult sau mai putin spectaculoasa, mai mult sau mai putin incarcata. Dincolo insa de asemenea istorii ramin descoperirile in sine, contributiile pe care le aduc la cunoasterea existentei celor ce ne-au premers, luminile pe care le arunca la asupra unor vremuri de mult apuse – tot atitea punti spre noi, cei de azi”

[Articol transcris din Almanah Scinteia 1984. Autor: S.Achim]

Distribuie! Share on Facebook55Tweet about this on TwitterShare on Google+1Pin on Pinterest0Share on Tumblr0Share on StumbleUpon0Share on Reddit0Share on LinkedIn0Email this to someone

Comentarii

comments

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *