‘Scurt manual de educatie sentimentala’

rubrica-sentimentala-almanah-femeia

Mă gîndeam să prefaţez acest dialog al nostru despre dragoste vorbind despre un anume, despre un alt fel de dragoste. Cea în care nu cerem, nu pretindem, nu reprosăm, nu plingem si nu ne clamăm cu voce tare deziluziile — desi, asa e, n-avem încotro, in iubire mai si cerem, ne si văicărim, mai si suferim, dintr-un sentiment pe care-I credem, cu sinceritate, adresat celuilalt. Dar care — să stăm o clipă strîmb si să judecăm drept nu e cumva adesea un dulce simtămint de auto-iubire? Cam asa se intampla, să nu ne mintim, dar nu despre această nevoie de a ne privi pe noi în ochii celuilalt vom vorbi, nu despre nevoia de a umple ceasurile noastre cu prezenţa celuilalt, nu despre nevoia noastră de a comunica celuilalt zbaterile, ori bucuriile, ori fie si numai măruntele noastre preocupări cotidiene. Ci despre dragostea care e gata să dea fără să ceară nimic în schimb. Despre dragostea dezinteresată. Generoasă. Despre acest minunat simtămint omenesc care se numeste solidaritatea omenească. Si care s-a manifestat cu o fortă într-adevăr impresionantă în chiar curierul cotidian al rubricii de confesiuni a «Femeii», în aceste ultime luni care au trecut. Cazul tînărului matematician V. Drag din Buzău — părăsit, dacă vă amintiti, cu putin înainte de căsătorie de logodnica sa pentru că el suferea de o usoară boală de inimă — a stirnit o adevărată furtună de comentarii, de proteste la adresa gestului fetei, de fraze imbărbătătoare la adresa băiatului, a adus pe birourile redactiei zeci si zeci de scrisori, care spuneau toate: nu esti singur, v. Drag — nu răminem niciodată singuri — sîntem lîngă dumneata. Nu trebuie să-ti pierzi încrederea în oameni pentru că un om s-a dovedit nedemn de încrederea dumitale. Citeste rîndurile noastre: vei afla cîţi prieteni ti-ai făcut după ce ai pierdut acea pseudoprietenă a dumitale. Iti întindem mîna: primeşte-o. Cu amintirea acestor teancuri de scrisori, în care erau inghesuite teancuri de trăiri şi simtăminte omeneşti de o mare nobleţe, putem porni această convorbire despre grandoarea, dar şi despre mizeriile dragostei, nu credeţi?

«Dramele» orgolilor masculine 

«…si, cu toate că el, sotul meu, a fost cel care a sustinut mereu să-mi continui studiile, şi m-a incurajat, şi-a fost intotdeauna gata sa-mi dea o mină de ajutor în ale casei ca să-mi pot vedea de invătătură, acum nu-I mai recunosc — îmi scrie inginera IRINA F. din PLOIESTI. Mă priveşte tot timpul cu nemultumire şi chiar cu un fel de ostilitate. Mai ales de cind mi s-a incredintat conducerea unui sector si s-a intimplat ca retribuţia mea să fie — imaginaţi-vă! — cu 120 de lei mai mare ca a lui. E mereu intunecat, pus pe ceartă, îmi face reproşuri cind intirzii la vreo sedintă — el, care stătea altădată cu mine nopti intregi şi mă ajuta să-mi termin proiectele! — şi-mi tot repetă că el nu s-a insurat cu o ‘sefă’, că el nu vrea să aibă şi acasă şefă. Fireşte, eu simt de unde vin toate acestea, din promovarea mea, de la aceşti 120 de lei care il complexează si care i se par lui că-mi dau cine stie ce ascendent in casă, dar ideea e pur si simpiu stupidă si mi-am pierdut răbdarea să i-o tot explic»

Oare nu de aici, oare nu din lipsa dumitale de răbdare vin multe din necazurile dumitale recente, Irina F.? la să ne gîndim o clipă împreună. Sigur, ai dreptate, compiexele şi accesele de orgoliu ale soţului dumitale sint total neîndreptăţite — îmi spui doar că e şi el extrem de capabil profesional dar hai, hai să fim generoase şi să înţelegem că urcuşul acesta spre emancipare şi afirmare a femeii e dificil nu numai pentru noi, femeile, ci greu de acceptat, uneori, şi pentru ei, bărbaţii, hai să le cruţăm fie şi numai pentru perioada aceasta «de trecere» — sensibilităţile, hai să nu ne reclamăm, bătînd cu pumnul in masă, egalitatea (ori chiar superioritatea la… retribu-ţie), hai să le menajăm, cu tact, susceptibilităţile şi să-i facem să înţeleagă că drumul acesta în sus îl înfruntăm împreună, umăr la umăr, că ne priveşte şi ne interesează pe toţi în egală măsură. Cînd o să accepte în dar fără drame interioare! cravata cumpărată din plusul dumitale de venit o să fie semn bun si pentru emanciparea generală a suratelor noastre şi pentru pacea din căminul vostru — crede-mă !

rubrica-sentimentala-almanah-femeia-2
«Ce-ar putea face o mama ca sa-si fereasca copiii de incercarile vietii?»
ALEXANDRA G. — CLUJ-NAPOCA: «…Poate că vi se pare curios ca o mamă să vă scrie despre problemele sentimentale ale fetelor ei — o să mă considerati oare pentru asta o mamă prea modernă? dar, vedeţi dv., o mamă trăieste, sau mai bine zis retrăieşte, alături de copiii ei, toate durerile şi bucuriile lor, şi suferă poate chiar mai mult ca ei cind ii vede suferind. Pe scurt, ca să nu vă răpesc timpul: am două fete, eu, ca mamă, le văd reusite pe amindouă, sint drăguţe si studioase, dar nu seamănă deloc intre ele la fire. Cea mai mică, elevă in ultima clasă de liceu, e un drac de fată, vioaie, veselă, deschisă, cealaltă — mai mare cu patru ani, studentă la Politehnică — e mai retrasă, tăcută, prea puţin sociabilă. Cea mică are, fireste, o multime dr prieteni — ba chiar si un «prieten» cu care iese la cinema, la o plimbare, it ştiu, e un băiat serios, respectuos, Vine la noi in casă cea mare e mereu singură, nu-i face nimeni curte, nu pentru că n-ar fi drăgută, eu o găsesc chiar mai reusită decit cea mică, dar e timidă, rece, si nimeni nu indrăzneste să se apropie de ea. Are 22 de ani, singurătatea ei incepe să mă ingrijoreze si mai ales mă tem să nu inceapă să-si gelozească sora, să nu se simtă complexată fată de ea. Ce să fac, spuneti-mi, ce poate face o mamă ca să-si ferească copiii de dezamăgirile vietii, de loviturile pe care le pot primi din partea propriei lor firi ?»

Nimic, stimată Alexandra G., nimic nu poate opri pe nimeni de a-şi trăi propria viaţă şi a-si parcurge propriile experienţe, nici chiar mama cea mai devotată şi dispusă să preia asupră-şi suferinţele copiilor ei. Educaţia sentimentală trebuie să si-o parcurgă fiecare dintre noi, după ce, fireste, părinţii au avut grija de a asigura copiilor acea educaţie înaltă şi demnă de om care trăieşte frumos printre oameni. in ce priveşte fetele dv., şi mai ales cea mare — tăcuta, retrasa, sfioasa eu nu încerc, iartă-mă, nici cel mai mic sentiment de îngrijorare: dimpotrivă. O asemenea fată care stie să privească de două ori şi să gindească de trei ori pînă sâ se pronunţe o dată, o asemenea tinără chibzuită, responsabilă, lipsită de frivolitate, va şti să-şi găsească, să-şi aleagă bine partenerul de viaţă, fiţi absolut sigură. Dacă are ea răbdare, de ce nu aţi avea şi dv.? Lăsaţi copiii să-şi trăiască propria lor viaţă, e dreptul şi datoria lor, chiar dacă dv. aveţi convingerea că le-o retrăiţi cu mai multă intensitate şi responsabilitate…

varsta-adolescentei
«Mi-e frica de dragoste…» Si pe-aici mi-e drumul!

MARIA D. — BUCURESTI: «…Si intr-o zi a sosit la mine, cu palma stîngă bandajată, m-am şi speriat, nu ştiam ce i s-a întîmplat, ştiam că nu e un om violent, credeam că am invăţat să-I cunosc în cel aproape un an de cînd eram prieteni. A doua zi, venind de la serviciu, găsesc o scrisoare:’Nu am păţit nimic la mîna stîngă. Am verighetă, m-am căsătorit acum 3 săptămini. Am vrut să-ţi spun, dar nu am avut puterea necesară. Îmi pare nespus de rău, dar aşa-i viaţa. Rea cu unii. Să nu mă cauţi, şi eu o să fac la fel. Mi-e frică de dragoste. Adio’. Am simţit, la propriu, că mi se face frig şi mi-am dat seama că m-a mintit, nu, mai bine zis că m-am minţit eu însămi crezînd în acest om…»

De, ai dreptate, Maria D., am impresia că te-ai minţit singură vrînd să crezi în acest om. Dar oare putem să ne reproşăm la infinit nevoia de a crede în oameni, fie că e vorba de credintă autentică sau de o naivă credulitate? Nu, nu putem trăi fără a crede în cei din jurul nostru, în dragoste, în nevoia aceasta de a traversa viata în doi. Şi totuşi, mă opresc şi spun: iată, sînt specimene care aruncă pe umerii vieţii propria lor micime şi mizerie morală: «viata e rea» — exclamă cavalerul verighetei bandajate «mi-e frică de dragoste», se explică dumnealui, şi pleacă, aruncîndu-şi pe umeri mantia laşitătii. Dar oare chiar d-ta nu ai simţit niciodată, Maria D., pe parcursul acestei legături (pe care, mărturiseşti singură, dumnealui nu se arăta deloc grăbit s-o legitimeze!), oare n-ai simţit din ce substanţă umană îndoielnică e alcătuit? Oare te-ai autominţit cu bună ştiintă, sperînd că poate, cine ştie, cîndva, cumva, el se va dovedi demn de încrederea dumitale, că se va Iăsa cucerit de această încredere? La cei 29 de ani ai dumitale, nu se putea să fii atît de naivă, atît de uşor de «dus». Cred că mai curînd a fost aşa cum spui: te-ai autominţit! Ei, vezi, draga mea Maria D., ăsta e lucrul pe care-I plătim cel mai scump în viaţă: autopăcălirea. Dar eu am impresia că e şi greşeala cea mai uşor de reparat: în fond, ai vinovatul în mînă şi te poţi răfui cu el, şi-I poţi certa pînă-I aduci din nou pe drumul cel bun, nu crezi?

femeia-almanahul-intregii-familii

«Dar eu unde oi mai incapea in viata lui?»

Aşadar, SOFIA MARICA, din BUCURESTI, l-ai găsit! Pe el, Omul. Pe el, cel care merită. Pe el, cel cu care vei împărţi viaţa. De obicei, nu mi se prea scrie în momentele de plinătate si euforie ale vieţii, nu mi se scrie în zi de sărbătoare, ci atunci cînd cerul e apăsat de nori şi sufletul greu de tristeţe, aşa că rîndurile dumitale — frumoase, sensibile, autentice — m-au reconfortat. Şi totuşi, iată, te întrebi. Eşti neliniştită. Ti-e teamă. Ai îndoieli. «Unde voi mai avea eu loc in viaţa lui? Cit timp va avea pentru mine? Ginditi-vă: a luat examenul de stat cu nota 10, munca pe care a primit-o il pasionează. In timpul liber invată. o nouă limbă străină. Vrea să-şi dea doctoratul. L-ar interesa să mai facă o facultate, A.S.E.-ul. Unde voi mai incăpea şi eu ? Pentru că, iată, curînd ne vom căsători si mie a şi inceput să-mi fie teamă că mă va neglija, că va uita de mine, absorbit de nenumăratele iui preocupări».

Unde vei avea loc, Sofia Marica? Alături de el. Invătind împreună cu el o nouă limbă străină. Continuîndu-ţi, alături de el, studiile. imbogătindu-ti, tot timpul, alături de el, cunoştintele. Ai fi preferat oare un om căruia i se prelinge timpul printre degete de pomană? Ti-ar fi plăcut un om în a cărui viată să se caşte golul plictisului? Crezi oare că nu te-ai fi plictisit si dumneata dacă ti s-ar fi uitat toată ziulica in ochi si ţi-ar fi răsfăţurile? Un asemenea om bogat sufleteşte va putea să-ţi întretină si dumitale mereu vii flacăra spiritului şi setea de cunoaştere. Lîngă un asemenea om, viata nu-ti va fi niciodată pustie. Cu o condiţie: să poţi ţine pasul cu el. Să nu rămîi în urmă. Să te urmărească aceeasi sete de cunoaştere, de autodepăşire. şi aşa cum te-am intuit din scrisul dumitale, am convingerea că poti. Că vei reuşi. Că veţi reuşi. Aşadar, noroc bun, cum spun minerii, şi la drum, dragii mei! Cu fruntea sus şi inima plină de incredere!

nunta-anii-70

«Va rog s-o certati pe sotia mea»…

«…Poate că nu primiţi la redacţie prea multe scrisori trimise de bărbaţi (ba, dimpotrivă, primim destul de multe, stimate MARIN CLUCERU din IASI, nevoia de confesiune nu se declină doar la feminin!) şi poate că nu sinteti dispusă să-i luaţi in serios (vai de mine, tovarăşe Cluceru, se poate! Noi sîntem pentru egalitatea… bărbaţilor cu femeile !). Oricum, eu aş vrea să mă pling de soţia mea şi vă rog să nu vă indignati si să mă citiţi pînă Ia capăt. Am o soţie prea bună, prea inimoasă, prea muncitoare — şi să ştiţi că aceste calităti ale ei au ajuns pină la urmă să fie defecte care se intorc impotriva ei. E pensionară şi ea, ca şi mine; sigur că e mai tinără şi mai in puteri ca mine, dar curind nu o să mai fie dacă va munci atit. Avem o fiică, bine măritată, cu serviciu bun şi casă frumoasă, dar nevesti-mi i se pare că dacă n-are ea grijă de gospodărie şi dacă n-aleargă să-i facă curat, să-i gătească, să spele şi rufele, ea nu s-ar descurca! Si aşa, iată, e toată ziua pe drumuri, muncită, că seara cade ruptă de oboseală, ce vreţi, nu mai e nici ea tinerică. Eu nu zic să nu le dăm, fetei şi ginerelui, o mînă de ajutor — nu le fac eu piaţa de două ori pe săptămină?! — dar nici aşa, să te dai de ceasul morţii cu munca, cînd ai avut şi hepatită. Nu mai
sînt copii, sînt la casa lor, ca mîine vin şi copiii şi atunci tot bătrina (c-aşa-i zic eu glumă) să-şi ia toate grijile? Eu zic că tinerii din ziua de azi trebuie să invete să-si poarte grija si să nu mai lase greul pe umerii bătrîni ai părinţilor. Eu ştiu că şi nevastă-mea e de vină şi poate că o s-o certati dv. la revistă, aşa, nu prea tare, că nu merită săraca, e bună ca piinea caldă, dar s-o certaţi că nu-şi vede de sănătate şi ce-o să ne facem toţi, şi fiica, şi ginerele, şi eu, cind o cădea la pat?»

Bine, tovarăşe Marin Cluceru, hai s-o facem, hai s-o muştruluim oleacă împreună pe buna dv. soţie, merită s-o scuturăm un pic! Că nu are grijă de sănătatea ei. Că se uită total pe sine (deşi — dar asta v-o spun pe şoptite la ureche, să nu ne audă cumva dumneaei — cam asa sînt făcute mamele, din devotament, din dăruire şi nobleţe sufletească şi ăsta e unul din lucrurile cele mai minunate ale vieţii, să recunoaştem). Si pentru că am terminat cu admonestatul mamei, hai să trecem acum la copii, aş zice. De, ne-am cam învăţat, noi, tinerii, să socotim că ni se cuvine. Că de «prozaismele» existenţei trebuie să se ocupe bătrînii. Chiar si cînd ne-am luat zborul de-acasă şi ne-am făcut, cum se zice, propriul cuib. Parcă, parcă, nu prea e frumoasă treaba asta, parcă nu prea e cinstită, nu-i aşa, ce spuneţi? Si mama a avut serviciu, dar bunica n-a venit de la tară să-i coacă vinetele. Si tata a zăbovit la şedintă, dar cind venea acasă nu uita să treacă pe la piaţă — avea intotdeauna sacosa la el. lar noi, iată, sîntem morţi de oboseală cînd venim de la muncă şi nu avem putere decît să mergem la un film. Nu, credeti-mă, nu e «fair-play», nu mai tine… Independenţa nu inseamnă joaca de-a viata liberă, ci şi preluarea răspunderilor, chiar şi a celor ce miros a ceapă prăjită şi a… viitoare pelinci!’

[Articol transcris din Almanah Femeia 1976. Autor: S.Faur]

Distribuie! Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Pin on Pinterest0Share on Tumblr0Share on StumbleUpon0Share on Reddit0Share on LinkedIn0Email this to someone

Comentarii

comments

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *