„Profesiile Viitorului. Viitorul Profesiilor” (2)

Profesiile Viitorului (2)

Anul 2030, nu 2330 – totusi…

Să ne aducem aminte de Cristina C. şi de ceilalti 398 903 de născuti în ’80. Citi dintre ei vor exercita o profesie de străpungere, citi de dezvoltare, citi de sustinere ? Greu, dacă nu imposibil de spus. O certitudine se impune însă : doar o infimă minoritate vor lucra în Cosmos sau pe fundul Mării Negre; doar o infimă minoritate va lucra la un ipotetic institut de cercetare a conexiunii directe creier-calculator ; ceva mai multi vor fi profesori universitari, şi mai multi vor lucra în institute de cercetare-proiectare-productie. Problema pregătirii profesionale — ne avertizase, de altfel, şi interlocutoarea noastră — nu se reduce la problema pregătirii pentru profesiile de străpungere. Cea mai mare parte dintre copiii de astăzi vor lucra în „dezvoltare” şi „sustinere” — chiar dacă o seamă de profesii vor dispărea, altele îşi vor schimba statutul), iar altele se vor naşte. Si totuşi… O anume viziune, din păcate larg şi rapid răspindită, tinde să acrediteze imaginea unei lumi în care omul va apăsa doar pe butoane, în care computere şi roboti vor face totul în locul lui şi pentru el, ima-ginea unei lumi în care efortul (fie fizic, fie intelectual) va dispărea. Aşa să stea lucrurile oare ?

— Aveti dreptate, este o imagine larg şi rapid răspîndită — ne confirmă opinia prof. univ. dr. doc. ing. Edmond Nicolau. O imagine dăunătoare, în primul rînd pentru că este falsă de la rădăcină. Or, a te pregăti pentru un viitor fals înseamnă a trăi toată viata fals. Dăunătoare apoi pentru că vează societatea de un număr de motoare care vor functiona cu un randament de 20 sau de 40 la sută — căci insul, neîntîlnind munca pe care şi-a imaginat-o, nu functionează decît la limita necesară supravietuirii.

– De unde vine această imagine ? Cine este vinovat ? — Nu este vinovat nimeni, pentru că nu există o vină. Aici sînt mai multi factori care au actionat, în principal cele două revolutii — revolutia socială si revolutia tehnică. Democratizarea Invătămintului şi culturii, saltul într-o singură generatie de la analfabetism la industrie modernă în pro-portii de masă au dat şi dau multor indivizi senzaţia că totul este posibil, că se Poate creşte la nesfirşit şi fulgerător.

— Mai este apoi şi fireasca tendintă a insului cu o pregătire superioară părintelui său să asigure descendenţilor o pregătire superioară celei pe care o are el insuşi. — Sigur, numai că această „tendinţă firească” nu trebuie absolutizată — perfecţionarea nu se face în salturi. Săriturile prea bruşte (nu discutăm cazuri, ştiţi, cu cazuri se poate demonstra orice, discutăm statistic, la scara unui popor) se răzbună. Nu scrie nicăieri că dacă eu sînt medic, lector universitar, fiica mea, indiferent de calităţile ei intelectuale şi morale, trebuie să fie profesor universitar. Dar… pentru un părinte este mai greu de înţeles pe plan afectiv-volitiv decît pe plan raţional. Aşa că…

— Vorbeaţi şi despre revoluţia ştiinţifico-tehnică. — Ea a acţionat şi acţionează altfel — şi totuşi la fel. Schimbările ultrarapide şi spectaculoase (nu are rost să recapitulăm aici şi acum tot ceea ce s-a întîmplat în ultimele decenii, ştie oricine) ne-au creat sentimentul — da, acesta e cuvintul, sentimentul — că totul se va intimpla foarte repede. Intre primul om care s-a desprins de la pămint datorită motorului său (Traian Vuia, 1906) şi primul om în Cosmos (Iuri Gagarin, 1961) au trecut doar cincizeci şi cinci de ani — cu 15-20 de ani mai puţin decit durata medie a vieţii unui om… — In neuitata noapte de 20 iulie 1969, mama mea, născută în 1904, privind la televizor finalul operaţiunii ,Om pe Lună” nu se putea opri să nu repete mereu, emoţionată cum de puţine ori o văzusem : „Şi cînd te gîndeşti că am venit pe lume cind nici avioane nu existau…”

— Vedeţi ? La scară planetară, această realitate de netăgăduit — fantastica dezvoltare a ştiinţei în secolul nostru, mai cu seamă în ultimele decenii — îi face pe oameni, mai cu seamă pe tineri, să se considere locuitorii unei lumi croite după imaginea romanelor ştiinţifico-fantastice. Va veni ea şi lumea aceea — dar în nici un caz în cursul vieţii Cristinei C., fetiţa despre care mi-ati vorbit.

— Ca pedagog, ce socotiţi că trebuie făcut ?

— Copiii, adolescenţii, tinerii — şi inaintea lor părinţii lor trebuie condiţionaţi în raport cu realitatea. Infăţişîndu-le dimen-siunile exacte şi complexe, nu nebuloase sau unilaterale, ale viitorului, infăţişindu-le viitorul muncii la diferite orizonturi temporale dezbrăcat şi dezbărat de exagerări SF-iste, valorizînd fiecare muncă, explicînd temeinic că termenii onorant şi dezonorant se referă doar la chipul cum se exercită o profesiune, nu şi la profesia în sine — socot că le venim tuturor în ajutor. Mai mult, că sîntem obligaţi să procedăm astfel.

Stăm de vorbă şi cu un om care prin specificul muncii sale este foarte aproape de problemele pe care le ridică primele contacte dintre tineri şi profesiune : Gheorghe Nica, secretarul comitetului de partid, preşedintele consiliului oamenilor muncii de la intreprinderea de maşini electrice din Bucureşti :

— Avem tineri excelenţi — bine pregătiţi profesional, dornici de afirmare, plini de iniţiativă, inteligenţi, cu un larg orizont politic şi cultural. Mă refer la toţi, de la ucenici la inginerii stagiari. Bună parte din realizările noastre li se datorează.

— Mi-aţi vorbit o dată despre…

— …despre „ceilalţi”. Da — Şi, să recunoaştem cinstit, nu sînt puţini. Avem de luptat cu o mentalitate dăunătoare — atît la unii elevi, cit şi la părinţii lor : mirajul facultăţii. Se visează doctori, profesori, ingineri. Am întrebat-o într-o zi pe o fată, o elevă, de ce nu munceşte, mi-a răspuns dă la facultate. Lasă că avea logică răspunsul ei cît păr pe broască, dar mi-a venit ideea s-o verific. Am început aşa, dulce : „Cit fac sin pătrat de alfa plus cos pătrat de alfa ?” — întrebare la care orice elev care a făcut trigonometrie, adică orice elev din clasa a 9-a, trebuie să-ţi spună automat „Unu”. Ştiţi ce mi-a răspuns ? Că incă n-a început să se prepare la… analiză ! Cum o fi ajuns fata asta în clasa a 12-a ?

– Mai dureroasă — pentru ea şi pentru noi toţi — este inconştienţa cu care infruntă viitorul.

— Aşa este. Şi, din păcate, nu sînt foarte puţini dintre aceştia. Cu copiii din şcoala profesională ne înţelegem mai bine : ei ştiu că sint acolo ca să înveţe o meserie şi o învaţă. Unii din liceul industrial au nişte fumuri nejustificate, nu îşi văd nici de pro-fesie, nici de învăţătură şi ne dau multă bătaie de cap.

— Soluţia ?

— Una singură : Intensificarea muncii educative, atît în şcoală, cît şi în fabrică. Iluziile sînt foarte dăunătoare — atît pentru ins, cît şi pentru societate în ansamblu. Trebuie să cunoaştem bine, profund fiecare tinăr şi să-l ajutăm să-şi croiască acel viitor pentru care are înzestrările cele mai potrivite. Viitorul său, pe măsura sa nu o ficţiune. Recunosc, ficţiunea e mai plăcută, dar… multe sînt plăcute. Cui nu i-ar place să zboare în Cosmos ? Dar chiar dacă ar fi un milion de Prunariu, locurile în cosmonave sînt limitate…

Eficienta, calm, rabdare

N-am dori însă ca această scurtă incursiune în realitatea cea mai strictă, în prezentul cel mai… prezent, incursiune pe care am făcut-o cu ajutorul celor doi interlocutori, să ne îndepărteze de ţinta noastră : viitorul profesiilor. Pentru că, oricum, lumea profesională a Cristinei C. nu va fi identică, nu va fi aidoma cu lumea noastră profesională — după cum în România sau în Anglia, în Brazilia sau în Polonia nu se munceşte în 1988 ca în 1938. Dar cum va fi această lume ? Cum se va munci la orizontul primului sfert al secolului 21 ? Stăm de vorbă cu cercetătorul ştiinţific Dinu Ţenovici, de la Centrul de cercetări sociologice de pe lîngă Universitatea din Bucureşti.

– Actualmente — ne spune interlocutorul – începe să se contureze o manieră diferită de a considera problematica profesiilor : este socotită ca fiind de ordin uman, spre deosebire de viziunea clasică, cea care o studia prin prisma diviziunii muncii. Declarată doar ca tendinţă în prezent, noua concepţie va deveni predominantă în viitor, deoarece se va modifica profund caracterul activităţii depuse de oameni. Procesele de transformare a profesiilor — care presupun disparitia unora, aparitia altora, dar şi dificări profunde în conţinutul muncii pentru cele care se vor menţine — vor fi resimţite şi pe plan mai larg, prin schimbări produse la nivelul structurii sociale, materializate în creşterea omogenizării sociale (în sensul dispariţiei deosebirilor esenţiale existente intre diferite tipuri de comunităţi de viaţă Şi activităţi umane fundamentale).

— Profesiile ocupă un loc deosebit de important şi în f ormarea comportamentelor umane. Se pune însă o intrebare legitimă : cum vor arăta noile comportamente umane, prin ce vor fi ele diferite de cele curente ?

– Pentru a răspunde, trebuie să prefigurăm noile modele de activităţi umane, cele care, implicit, vor crea noile comportamente. Voi încerca să trasez cîteva tendinţe dezirabile ale viitorului care vor influenţa în mod decisiv conţinutul muncii oamenilor :

  • Va dispărea caracterul strict parcelat al activităţii profesionale, luîndu-i locul o implicare largă in totalitatea procesului de producţie. Activitatea intelectuală a muncitorilor, inginerilor, tehnicienilor va deveni mereu mai intensă în procesul muncii, pe măsura modernizării utilajelor si tehnologiilor, iar conştiinţa valorii de sine, a rolului lor în ansamblul întreprinderii va căpăta sensuri noi, pe măsura responsabilităţii ce-rute care le revine şi cu care se simt investiţi. In acest sens…
  • … intreprinderea va căpăta noi dimensiuni calitative şi valorice şi va aduce modificări în structura relaţiilor umane. Intr-o unitate de producţie clasică, bazată pe tehnologie mecanică, precumpăneşte raportul creat între om şi maşină ; automatizarea complexă şi amplă eliberează omul de activităţile rutiniere de execuţie, mutînd preocupările sale în sfera controlului şi deciziei. tri aceste condiţii, locul de muncă se modifică treptat, devenind, practic, întreaga intreprindere — cu tot ceea ce decurge de aici pe planul luării deciziilor potrivite, responsabilităţii, satisfacţiei în muncă. Echipe complexe, formate din personal cu profesii diferite, nu mai deservesc doar o maşină sau o linie de producţie, ci se preocupă de buna funcţionare de ansamblu a unităţii productive. Personalul muncitor încetează, treptat, să se plaseze în relaţia om-maşină, integrindu-se tot mai mult în relaţia om-om, cu profimde semnificaţii de ordin social şi care modifică radical şi comportamentul uman.
  • Cooperarea in muncă reprezintă o altă tendinţă dezirabilă. Revoluţia ştiinţifico-tehnică, prin modificările de fond introduse în producţie, întăreşte principiul conform căruia diferitele etape de activitate sînt preluate de aceeaşi echipă complexă, şi nu de grupuri separate sau indivizi izolaţi. Această tendinţă se va generaliza în viitor, ceea ce presupune noi sisteme de apropiere între oameni şi profesii, noi legături şi relaţii de muncă, existenţa unui limbaj comun, accesibil tuturor profesiilor implicate in cooperare. Vor fi necesare modificări în mentalitatea unor specialişti, se impune realizarea unor sisteme de invăţare a cooperării pentru a fi privită şi înţeleasă unitar.
  • Comportamentele umane vor fi decisive în adoptarea unei noi cooperări profesionale. Cooperarea profesională a viitorului va implica strînse conexiuni atît pe orizontală, (între profesii asemănătoare), cît, mai ales, pe verticală, între niveluri calitative ale activităţii profesionale. Pe măsură ce diferenţele esenţiale între activitatea fizică şi cea intelectuală se estompează, creşte şi gradul de complexitate al tuturor activităţilor dintr-o unitate productivă sau de cercetare, ceea ce implică formarea de echipe mixte de lucru, compuse din ingineri, tehnicieni, fizicieni, maiştri, economişti, muncitori, designeri, specialişti în marketing ş.a. Gradul de participare la decizii al fiecărui membru va fi maxim, la fel ca şi responsabilitatea asumată atît individual, cît şi în cadrul echipei. Munca acestor specialişti diferiţi va prezenta numeroase puncte comune, diferenţele estompîndu-se la nivelul conţinutului muncii.
  • O altă ălrecţie majoră se va contura prin apariţia unor noi sisteme instituţionale. In acest sens, strategia invăţămint-cercetare-producţie se constituie într-un original model de dezvoltare in ţara noastră. de învăţămînt superior îşi vor multiplica sarcinile de cercetare şi producţie, vor integra în cadrul unor echipe mixte cadre didactice, cercetători, cadre din producţie. Functia specifică, de invătămint, va predomina în continuare, dar se va imbogăti cu alte activităti. Institutele de cercetare, pe lîngă functia lor specifică, işi vor intensifica activitatea de productie. Specialiştii lor se vor integra mai activ in procesul de producţie, acordînd nu numai asistentă, ci muncind efectiv la realizarea produsului ale cărui caracteristici le cunosc cel mai bine. Intreprinderile productive, la rindul lor, vor deveni centre de invăţămint-cercetare-producţie, dispunind de ateliere proprii de cercetare-proiectare pentru perfectionare, cît şi pentru realizarea de noi produse. Specialiştii vor fi implicati mai direct în invătămint, nu numai predînd la catedră, ci şi conducînd lucrări de diplomă, participînd la cercetări fundamentale.

Comportamentele umane şi profesionale ale viitorului se vor caracteriza prin participare sporită, responsabilitate maximă, eficienţă, calm, rapiditate în luarea deciziilor toate acestea pe fondul însuşirii şi consolidării valorilor politico-morale ale socialismului şi comunismului, ale atitudinii revoluţionare.

— Vă multumim pentru acest deosebit de interesant şi de util tur de orizont.

In cursul cercetarii privind prospectiva profesiilor, la care ne-am referit mai inainte, s-au efectuat masuratori pe un esantion reprezentativ cu privire la continutul muncii pe grupe socioprofesionale.

— Acestea sînt rezultate care ne spune cercetătorul ştiintific Doina Dragomirescu — evidentiază încă de pe acum schimbări semnificative în continutul muncii, în functie de nivelul de tehnicitate şi de gradul de calificare profesională. Prin implementarea tehnologiilor moderne, prin creşterea gradului de calificare munca devine mai creatoare, mai bogată în continut, mai plină de satisfactii umane.

— Putem să le considerăm pe acestea două ca fiind tendinte clare spre o altă configurare a tabloului profesillor ?

— Indiscutabil. In contextul schimbărilor, al factorilor de promovare a înnoirilor, tehnologia — în directă legătură cu creatia tehnico-ştiintifică se înscrie ca unul din factorii majori de inovare şi modernizare. Pornind însă de la ideea că nu tot ceea ce este tehnologic posibil este şi dezirabil uman, sistemul tehnologic se construieşte ca o alternativă, — în acord cu posibilitătile existente şi cu, modelul de societate pe care ne-am propus s-o construim. Dînd curs larg revolutiei ştiintifico-tehnice, aliniindu-se la tendintele progresului pe plan mondial, dar tinind cont de parametrii proprii, ţara noastră promovează o serie de directii tehnologice care se înscriu în linia tehnologiilor de vîrf.

— Ele vor determina deci tabloul profesional al anilor 2020-2030.

— Da — în sensul că ele vor fi „marca” societătii noastre, dar nu în sensul că ele vor ocupa forta de muncă în cea mai mare măsură sau că vor avea ponderea cea mai mare în crearea venitului national. Deşi… Oricum, ele sînt chemate şi sînt capabile – să promoveze şi să asigure progresul tregului sistem tehnologic al societăţii, nu doar al ramurii. Semnificative pentru etapa actuală şi pentru viitor se prefigurează a fi : tehnologiile informatico-cognitive (incluzind electronizarea şi microelectronizarea, automatizarea, robotizarea, cibernetizarea, informatizarea, sistemele-expert şi alte aspecte complementare sau partial suprapuse) ; biotehnologiile (cu posibilitatea îmbinării lor cu primele în aşa-numitele tehnologii bio-informative) ; tehnologiile legate de noi surse de materii prime şi folosirea superioară a celor existente ; tehnologiile ultimului ciclu (recuperarea, refolosirea şi reintegrarea în circuitul naturii a produselor). Ceea ce aduc ele nou şi important (de exemplu, tehnologiile informatice) nu se referă în special — la aparitia în sine a unor noi tehnici sau la perfectionarea lor (calculatoare, roboti, sisteme-expert, traducătoare automate etc.), ci la modificarea radicală a muncii. Evolutia tehnologiilor informatico-cognitive reprezintă de aceea nu doar o inlăntuire de schimbări ca rod al creatiei ştiintifico-constructive ; în plan social, aparitia acestei noi resurse inepuizabile — informatia — care amplifică neabătut puterea de cunoaştere şi actiune pune în termeni radicali noi problema raportului om-natură-societate-muncă.

— Se vorbeşte despre „revolutia informatică”, despre „informatizarea societătii”…

— Da… şi să nu uităm că ne aflăm în preziva aparitiei calculatoarelor de generatia cincea, care vor trece de la funcţionare pe baza informaţiei la funcţionare pe baza cunoaşterii. Crearea „generaţiei a cincea” nici nu mai corespunde, de fapt, conceptului de calculator, ci unui nivel superior de acţiune informatică denumit „sistem de prelucrare şi amplificare a cunoaşterii” (KIPS).

— Deci Cristina, fetiţa despre care v-am vorbit, are toate şansele să lucreze cu un KIPS.

– Ba chiar cu un calculator de generaţia a şasea sau să lucreze la elaborarea lui !

— Să revenim însă la tehnologii, la cele informatico-cognitive mai

— Vom enumera cîteva aplicabilităţi dezirabile şi accesibile : computerizarez activităţilor (profesiile în dialog direct cu tehnologiile informatice) ; abstractizarea muncii (munca „in spatele ecranului electronic”) ; intelectualizarea (sporirea ponderilor intelectuale ale actului productiv, trecerea, despre care vorbea Marx, de la muncitorui „nedibaci” la „muncitorul cognitiv”) ; teleprofesionalizarea (munca la distanţă, pe baza sistemelor de teleinformatică) ; informatizarea utilizatorilor neprofesionişti (pătrunderea tehnologiilor informatice în ocu-paţiile profesionale şi casnice) ; personalizarea profesiilor (adaptarea muncii la om, la caracteristicile de personalitate) ; apariţia de noi profesii legate, în special, de industria programelor ; inter- şi coprofesionalizarea (crearea de noi tipuri de profesii legate de activităţi interdisciplinare sau multi-disciplinare) şi altele, desigur.

– Toate acestea au un aer uşor SF…

— Vă rog să vă amintiţi că nu mai departe decit acum 20 de ani orice savant ar fi fost bucuros să posede minicalculatorul pe care azi îl vedeţi la vînzătoarea de la mercerie sau în ghiozdanul unui elev din clasa a patra. Ca să nu mai vorbim că acum 25 de ani — cu alte cuvinte, ieri, alaltăieri — el nu exista nici măcar ca idee…

– Mi-e greu să vă contrazic. Ce ne mai spuneţi despre viitor ?

– Alături de tehnologiile informatico-cognitive, o altă direcţie de acţiune prioritară în viitor o constituie biotehnologia. Ea foloseşte, de asemenea, descoperirile din domeniul chimiei, fizicii şi matematicii. De la ea se aşteaptă un răspuns la incertitudinile şi neajunsurile cu care ne provoacă viitorul, tintindu-se o largă scală de aplicaţii, de la fenomene microbiologice pînă la un nou tip de industrie nemaşinistă, capabilă să impună soluţii mai eficiente în chimie, agricultură, industria alimentară, protecţia mediului şi surse de energie. Biotehnologiile pot avea ca utilizări benefice : bioautomatizarea proceselor industriale (procesul biologic este forma superioară de conducere automată a producţiei şi — cuplat cu calculatoarele deschide perspectiva unei noi etape în automatizare) ; apropierea omului de natură (prin biotehnologii omul va intra în contact direct cu viul, cu naturalul, contracarinctu-se unele efecte produse de epoca maşinismului mecanic şi chiar electronic) ; modernizarea agriculturii (aducerea agriculturii la nivelul ştiinţifico-tehnologic al noii industrii) ; interdisciplinarizarea şi cooperarea profesiilor (prin natura lor, biotehnologiiIe au un caracter complex, interdisciplinar şi pluridimensional, integrînd ştiinţa cu tehnologia şi producţia) ; intelectualizarea profesiilor ; „eticizarea” superioară a profesiilor (marea responsabilitate socială implicată de manipularea viului necesită o înaltă conştiinţă civică şi profesională) — şi, evident, altele, unele nici măcar bănuite astăzi.

– De ce aţi spus „utilizări benefice” sau, in cazul calculatoarelor, „aplicabilităţi dezirabile” ? — Pentru că orice tehnologie — ca şi orice viitor — are două feţe. Să ne gîndim doar la energia atomică şi vom înţelege foarte bine termenii benefic sau dezirabil, aşa cum i-am întrebuinţat aici. Să reţinem că, puse în acord cu valorile generale ale societăţii noastre socialiste, cadrindule într-un sistem tehnologic care să ia in considerare întreaga tablă de valori, principii, norme ale societăţii noastre, tehnologiile de vîrf constituie factori de trans-formare a întregului sistem tehnologic, de progres şi bunăstare.

Dar, marile probleme socioumane generate de tehnologiile de vîrf se plasează in sfera muncii şi a activităţii umane, în general. A vorbi de tehnologii de vîrf înseamnă a vedea cum va arăta munca pe care o vor desfăşura oamenii, ce implicaţii va produce ea în viaţa acestora, cum trebuie să se pregătească societatea pentru a fi capabilă să genereze şi să susţină in sistemul său tehnologic o nouă direcţie de transformare. Ca urmare a locului şi rolului specific pe care îl au în sistemul tehnologic al societătii, tehnologiile de vîrf modelează întreaga structură profesională a unei economii naţionale. Una din consecinţele directe ale impactului tehnologiilor de vîrf la nivelul structurii socioprofesionale o constituie necesitatea reformulării nomenclatorului de profesiuni. In faţa schimbărilor majore determinate de tehnologiile de vîrf, proiectarea şi pregătirea profesiilor şi a structurilor profesionale pentru viitor apare ca o necesitate stringentă.

— Este exact ceea ce gîndesc şi părinţii Cristinei C. !

In loc de concluzii

Viitorul se creează ne-a spus unul dintre interlocutorii noştri — şi toti cei cu care am discutat au intărit, explicit sau implicit, acest adevăr. Militind consecvent pentru modernizare, pentru larga transformare a structurilor profesionale pe baza celor mai noi şi benefice realizări ştiinţifico-tehnice, trebuie să înţelegem că, pentru o perioadă mai indelungată, în economia ţării vor coexista tehnologii aflate la niveluri diferite de modernitate. Datorită resurselor disponibile, a modului inegal de desfăşurare a progresului ştiinţifico-tehnic contemporan în diversele ramuri ale economiei, datorită, şi altor factori transformarea sistemului nostru tehnologico-economic se va realiza treptat, stadial. Aceasta impune o strategie adecvată a pregătirii structurii profesionale şi o activitate de orientare, selectare şi mobilizare profesională, capabile să asigure necesarul de cadre pentru toate profesiile. Prospectarea profesiilor pentru viitor trebuie să ţină seama de acţiunea unor factori cu un grad ridicat de incertitudine, cum ar fi : spontaneitatea şi surprizele posibile în creaţia ştiinţifico-tehnologică, caracterul neliniar în evoluţia necesităţilor şi preferinţelor umane, fluctuaţiile contextului internaţional, efecte imprevizibile ale unor măsuri şi altele. Intr-un cuvînt, viitorul muncii noastre este un domeniu care concentrează în el tot ceea ce sîntem şi ceea ce dorim să fim. Creîndu-l, îl creăm după chipul nostru. Mergind spre viitor, mergem spre noi înşine. …Pregătirea pentru viitor, viitor creat de noi, va fi ea însăşi, cîndva, o profesie ? Va fi cumva profesia Cristinei C. ?…

[Articol transcris din Almanah Scinteia 1988. Autor: G.R.Chirovici]

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *