„Modelul Uman in Universul Sportiv. Stelele la care privesc toti copiii”

„‘Omului nimic nu-i este mai folositor decat omul. Oamenii sa caute in ei ceea ce foloseste tuturor’ – Spinoza

…„Noi sîntem Steaua şi voi Barcelona !”, „Nu, voi sinteţi Barcelona, Steaua sîntem noi !”, „Dacă vreţi să fim noi Steaua, bine, dacă nu jucaţi singuri !”. Dialoguri de acest fel auzim zilnic, de cîte ori trecem pe lîngă vreun pilc de puştani care vor să bată mingea cu piciorul. Nu ne surprind, nici nu ne mai amuză, socotim în firea lucrurilor ca un copil sau un adolescent să vrea să semene cu cineva pe care-l admiră, adică să aibă un model. Şi cine şi-ar alege drept model un om pe care nu-l poate suferi, pe care-l respinge ? Copiii noştri vor să dribleze şi să înscrie goluri ca Hagi, vor să joace echipă mai mereu invingătoare, ca Steaua. Tot aşa cum mii, milioane de fetiţe cu fundiţe şi-au dorit să fie ca Nadia Comăneci, iar acum ca Aurelia Dobre, tot aşa cum şi copilandri au pus mîna pe racheta de tenis din admiraţie pentru marii tenismani, dar şi din nădejdea (ascunsă) de a ajunge vreodată ca ei. In „acest straniu secol al sportului” — cum numea Francois Mauriac veacul XX idolii din arenă constituie, firesc şi inevitabil, atracţii magnetice nu numai în rindurile copiilor şi tinerilor, ci în general printre milioanele de practicanţi şi miliardele de simpatizanţi ai intrecerilor pentru a fugi mai repede, a sări mai sus ori mai departe, a fi mai puternic sau a juca mai bine fie mingea, fie pucul. Marii favoriţi primesc porecle (mai degrabă le-am spune supranume) care-i înalţă în ochii admiratorilor şi-i ,,ung” idoli la scară planetară. Dintotdeau-na ! Aşa au intrat şi au ramas în conştiinţa umanităţii „bombardierul” din Detroit (Joe Louis), „taciturnul” (Paavo Nurmi), .,antilopa de abanos” (Jesse Owens), „băiatul de ciocolată” (Lucian Popescu), „locomotiva” (Emil Zatopek), Dio” (Mircea David), „cangurul” (Viktor Saneev), „perla neagră” (Pele), ,doamna atletismu-lui” (Irena Szewinska), „zina de la Montreal” (Nadia Comăneci), „king Carl” (Lewis) şi încă altii ca ei. Ei sînt adulaţi şi, pe cît posibil, imitaţi. Fenomenul imitaţiei din admiraţie nu a apărut acum (e de cînd lumea), nici nu se petrece numai la noi (e universal). Şi e propriu atit sportului, cît şi altor domenii dintre cele care proiectează în faţa mulţimilor mari personalităţi umane — de actori, cîntăreţi, scriitori, inventatori sau eroi ai muncii. Copiii, tinerii (s-au văzut cazuri şi de oameni în etate), neputînd imita performanţele sportive, artistice, ştiinţifice, tehnice ale celor pe care-i adulează, le imită ceea ce le este la îndemînă : vestimentaţia, limbajul, mersul, gestica, preferinţele, gusturile sau cine ştie ce alte elemente de comportament. Şi astfel, vrind-nevrind, idolii devin modele. Ei reprezintă, practic, nişte agenţi morali care poartă şi transmit o seamă de virtuţi. Dar, cîteodată, Ce găseşte lumea copiilor în lumea sportului, din acest punct de vedere, vom incerca să creionăm în continuare.

galerie-fotbal-almanah

„Tribuna suporterilor – un vulcan in eruptie”

De la ‘Homo Faber’ la ‘Homo Significans’

Literatura de specialitate vorbeşte de „homo faber” (omul făuritor al uneltelor şi bunurilor), de „homo sapiens” (care cunoaşte lumea şi pe sine cu ajutorul ratiunii pentru realizarea scopurilor), de „homo ludens” (care ştie să facă din joc o formă de artă). Dar vorbeşte şi de „homo significans” (făuritor de semnificatii, purtător de simboluri şi modele). Despre calitatea de „homo significans” a celor mai mari şi mai populare personalităti sportive dăm cuvîntul, mai întîi, unor specialişti…

Conf. dr. NICU ALEXE, directorul Centrului de perfecţionare a cadrelor din mişcarea sportivă

Incă din antichitate, dar cu deosebire în a doua jumătate a secolului nostru, sportivii de performantă au constituit modele la care lumea copiilor s-a raportat mereu. In epoca modernă, mass media a contribuit cel mai mult la circulatia exemplului oferit de aceşti ultimi eroi romantici. Marele sportiv etalează calităti extraordinare, pentru a realiza înalta performantă el săvîrşeşte un gest motric ieşit din comun ; gimnastul, spre exemplu, face poate actul cel mai greu, formidabil, pentru că în momentul exercitiului el neagă însuşi principiul verticalitătii. Un asemenea spectacol, interpretat la nivel înalt, devine fastuos şi fascinant. Il priveşte adultul rămine incintat, darmite copilul ! In ochii curioşi şi avizi de senzational ai tînărului în formare, sportivul devine, astfel, pe lingă obiect de atractie, şi un model. Putem diferentia acest model :

  • Model fizic. Este ştiut că modelul uman implică şi dimensiunea estetică a personalitătii, omul resimtind nevoia permanentă de frumos. Or, de regulă, sportivul are un fizic armonios, anvergură şi o armonie a planurilor, a segmentelor, a mişcării — este deci o fiintă frumoasă. Chiar şi numai modul în care culturismul a cucerit vîrsta tînără în anii noştri arată că acest model, modelul somatic, este atrăgător şi proliferează. Mai ales cînd frumosul e îmbinat cu extaordinarul (în gimnastică, înot subacvatic şi în alte discipline de popularitate) îmbinarea aceasta amplifică uimirea şi intensifică aderenta.
  • Model etic. Actul sportiv e la indemina oricui. Ca să obtii acest extraordinar efect e nevoie nu numai de inzestrare genetică, ci şi de eforturi adesea crîncene, de un îndelung proces de perfectionare. Pentru a putea munci 10-15 ore din 24, zi de zi, pe tot timpul vietii competitionale, sportivul — evident, superior dotat fizic — trebuie să aibă şi o putere a răbdării, a amînării bucuriilor adolescentei şi tinereţii, în favoarea concentrării întregii sale energii spre repetarea exercitiului fizic pînă la automatizarea care asigură performanta. Cine reuşeste toate acestea înseamnă că are o moralitate sănătoasă, stenică, deci este şi un model etic.
  • Model social. Ca purtător de idei (intruchipează Munca, Cinstea, Ambitia, reprezintă Ţara, este mesager al Păcii), marele performer devine şi un model social. El nu trăieşte izolat, trăieşte într-un climat, are o apartenentă, o integrare — care îl influenţează, pe care le reprezintă în lume.

O astfel de complexă si „magnetică” personalitate umană nu poate trece neobservată, se proiectează în sensibilitatea generatiei tinere. De aici — tendinta de a fi urmată, de a fi imitată. Acest proces de repetare a modelului nu poate fi nici refuzat, nici limitat. Admiraţia şi dorinţa de a urma modelul sportiv au creat stele (vedete, în sensul bun al cuvîntului) care sînt popularizate de presă, radio şi televiziune cu o largă putere de răspîndire, au condus la apariţia unei puzderii de centre de pregătire care poartă numele marelui favorit (sînt cunoscute „cluburile prietenilor Nadiei” din Anglia şi din alte ţări, „stagiile Platini” în Franţa, „Giorgio Chinaglia Soccer Academy” în S.U.A. ş.a.m.d.). Cu sau fără voia sportivului, cu sau fără voia părinţilor, a şcolii, a celor din jur, tinăra generaţie preia modelul spre care aspiră şi-l încadrează în galeria idealurilor sale. Rămîne ca şi noi, ceilalti, să-l integrăm cu receptivitate şi discernămînt în ansamblul obiectivelor noastre educative. Factorii formativi — de acasă, din invătămint, din sport, din societate — trebuie nu numai să-l lase pe copil, pe tînăr să vină spre idolul sportiv, dar să-i şi bătătorească drumul. Avem datoria de a recomanda şi impune modelul pozitiv. Fiindcă, din păcate, modelul negativ se răspîndeşte singur, chiar mai repede.

DRAGOMIR CIOROSLAN,  medaliat olimpic la haltere

Incercind să vorbim despre un model al sportivului de performanţă, trebuie pornit de la cunoaşterea şi evaluarea sa complexă. La baza acestei cunoaşteri şi aprecieri trebuie să stea ideea că sportivul se află într-un permanent proces de transformare, evoluţie, realizare şi autorealizare. Sportivul de performanţă este cunoscut, apreciat, aprobat, dezaprobat, adulat ori blamat, în funcţie de rezultatul obţinut sau de conduita pe terenul confruntărilor sportive. E foarte uşor să ierarhizezi la modul banal şi subiectiv un sportiv, un rezultat obţinut de acesta sau de o echipă. Dar se cuvine să remarcăm că, din punct de vedere axiologic, sportul nu se reduce la exerciţiul fizic (deşi mişcarea reprezintă elernentul său esenţial). In competiţie, pe lingă calităţile morfo-funcţionale, sînt angajate şi cele intelectuale, morale, volitive, afective. Stadioanele, sălile de sport constituie şi o autentică şcoală de educare a voinţei şi sentimentelor. Aceste calităţi pot fi transferate apoi în alte domenii de activitate — învăţămînt, producţie, capacitate de apărare a patriei. Performanţa sportivă devine valoare ca rezultat al efortului ce capătă valabilitate, general-umană. „Efortul uman înseamnă moralitate în acţiune” (B. Guillemain — „Le sport et l’education”). Aceasta reprezintă una din principalele calităţi ale performanţei sportive. O particularitate a dezvoltării personalităţii sportivului de performanţă o constituie faptul că nu există o concordanţă între maturizarea biologică, pregătirea profesională şi maturizarea psihologică. Performanţa sportivă poate fi înregistrată într-un moment cînd maturitatea psihică a sportivului nu s-a încheiat. Astăzi recordurile sînt doborite de sportivi din ce în ce mai tineri, iar începutul pregătirii performerului coboară la vîrste din ce în ce mai mici in gimnastica feminină, în nataţie, sportivul atinge culmea gloriei sale în plină activitate şcolară sau cînd abia începe calificarea profesională. Incă în această perioadă campionul ajunge la un statut social deosebit de al celorlalţi tineri de vîrsta lui. El se bucură de faimă şi satisfacţii cînd majoritatea colegilor săi învaţă sau sînt abia la începutul profesiunii. Apoi, în momentul în care este încă tînăr sau abia începe să se maturizeze, în majoritatea cazurilor cariera sportivă cunoaşte declinul. Mai mult sau mai puţin brusc gloria apune, succesul se stinge. Ii rămîne exercitarea unei profesii, dacă are o pregătire în acest sens. Declinul gloriei sportive este cel mai dificil moment al traiectoriei performerului. Situaţia sa este asemănătoare cu cea a artistului care se vede uitat de public… Cînd steaua sportivă de altădată apune, continuă să rămînă însă modelul pe care l-a oferit admiratdrilor. Dacă l-a oferit într-adevăr. Am avut şansa să fiu coleg de generaţie cu sportivi care au descins şi s-au intors în legendă… Cine îl poate uita pe Ivan Patzaichin — acest mare campion nu numai al intrecerilor sportive, dar şi al omeniei ! Vă amintiţi ? 1n 1982, în cursa olimpică de calificare i s-a rupt pagaia, dar a avut tăria şi puterea să încheie proba vîslind cu… grătarul, spre a nu fi descalificat şi a rămîne în lupta pentru medalia olimpică de aur pe care a şi cîştigat-o. L-am văzut pe Ivan dînd ajutor — şi braţul lui puternic putea mult — sinistraţilor în timpul inundaţiilor. L-am văzut luptîndu-se cu zăpezile copleşitoare cot la cot cu elevii lui. L-am văzut însufleţindu-i pe cei din jurul său ca un vînt cald de primăvară. Pentru mine, Ivan Patzaichin a fost şi va rămîne nu numai un coleg de lot olimpic, va rămîne un simbol de luptă. un simbol de izbîndă asupra imposibilului, un simbol al modestiei şi demnităţii umane. Dar inegalabila Nadia ? Luată drept model de referinţă pe toate meridianele lumii ca sportivă de excepţie, de o expresivitate genială a mişcării, zînă născută din basmele ţesute pe plaiurile carpatine… Sînt şi vor fi întotdeauna mari campioni şi mari modele umane doar cei ce sînt în stare să învingă obstacolele din afară şi cele lăuntrice, neşansa, durerea fizică şi, în ultimă instantă, propriile limite. Viata performerului-este o potecă mărginită de şanturi adinci, mai totdeauna foarte departe de plăcere şi foarte aproape de chin. De aceea cred că performanta este în cele din urmă o chestiune de caracter.

fotbal-mapamond-steaua

„Mirajul balonului rotund este irezistibil pe toate meridianele globului”, „Cupa campionilor – cupa Stelei – cupa stelelor”

RADU TIMOFTE, ziarist
Cineva spunea că sportul, în esenta iui, nu e o întrecere cu altii, ci una cu sine. Şi că, prin aceasta, fiinta umană mai găseşte cale de a se autoperfectiona, de a se auto-propulsa, mai mult şi mai repede, pe calea progresului fizic şi, mai ales, moral. Sportivul contemporan aruncă, sare şi aleargă mai bine decît cel de acum 100 de ani, dar şi calitătile sale psihice sînt astăzi mai dezvoltate, speta umană găsind în performanta sportivă încă una dintre unitatile de măsură ale progresului său biologic. Antichitatea descoperea şi ea acest adevăr, dar noi, contemporanii, i-am oferit sensuri noi. Sportul ca spectacol s-a universalizat prin dezvoltarea uluitoare a mass mediei. Performanta a ”ajuns astfel o componentă esentială a vietii sociale a Terrei, iar performerii se adresează, direct, tuturor vîrstelor şi mai ales celor tinere. E motivul pentru care, asemenea eroului de film ori de roman, cu milioane de admiratori, personajul sportiv şi isprăvile sale devin, la rîndul lor, legende, avînd soarta tuturor legendelor — influentind şi formînd. Nu există astăzi copil care, măcar un minut din viata lui, să nu fi fost Maradona, Bubka, Nadia, Owens, Clay sau Năstase. Performantele acestora şi ale altor mii de mari oameni ai arenei, felul de a-şi apropia victoria, demnitatea luptei, loialitatea fată de întrecere şi de adversarul-partener sînt modele, iar spectacolul sportiv este în acest fel o minunată şcoală a vietii. Toti aceşti performeri scriu o istorie a sportului care nu este altceva decît o altă istorie culturală a lumii. Performantele sint depăşite, performerii trec, dar lasă moştenire care au luptat pentru victoria asupra partenerului, dar mai ales asupra lor. A strînge mina învingătorului înseamnă primul pas, poate cel mai important, pe calea spre un mîine în care învinsul de azi va fi victorios. Acel judoka polonez care a luptat pentru titlul mondial imobilizîndu-şi mîna, pentru a da adversarului său, accidentat la rîndu-i, o şansă egală, invătat pe unii dintre noi să procedăm şi în viată la fel. Echipajul britanic al unui „Flying Dutchman” care, aflat în frunte, a renuntat la cursă şi la titlul olimpic pentru a da ajutorul cuvenit altui echipaj a cărui am-barcatiune se răsturnase a arătat, o dată în plus, că viata unui semen e mai presus de orice altă reuşită. Iar acel tenisman care a refuzat un „cadou” la o minge dubioasă — ce ar fi putut însemna punct, set, meci şi… Wimbledon — pentru ca să piardă apoi totul a demonstrat că pentru el izbînda fără cinste nu are nici o valoare. De la asemenea eroi intrati în legendă, de la multi alti performeri de mare valoare sportivă şi morală am primit înalte lectii de etică, am invătat că, în tot ce faci, victoria asupra ta va rămîne mereu cea mai pretioasă victorie.

Optiuni in galeria cu modele si… antimodele

Diego Maradona, Hagi, Boris Becker, Serghei Bubka, Aurelia Dobre, Carl Lewis, Stefka Kostadinova, Nicu Vlad, Nick Galis, Nelson Piquet si atitea alte nume de notorietate fac inconjorul globului pamintesc, fiind cunoscute de toata lumea. Asemenea valori, de cea mai inalta performanta, constituie stele stralucitoare pe firmamentul sportului mondial, stele spre care privesc cu admiratie împinsă pînă la încîntare în primul rînd copiii. Cum spunea undeva Eugen Barbu, „după actor, fotbalistul — dacă nu cumva ordinea este inversă — este cel mai adulat personaj de către public”. De aici, din popularitatea vedetei, decurge şi responsabilitatea ei morală de a fi purtătoare de virtuti, nu de vicii. Cum se prezintă, din acest punct de vedere, stelele sportului, ce iradiază ele în rindurile admiratorilor ? Sînt ele conştiente de răspunderea morală de a fi modele umane demne de urmat? Multe, foarte multe exemple din sportul de la noi şi din alte tări ne arată că, într-adevăr, marile personalităţi sportive constituie şi frumoase modele de comportament uman. Desigur, se impun mai întîi şi intiai modelele de pregătire sportivă. Marele performer este şi un exemplu de muncă şi ambitie pentru punerea în valoare a talentului, de tenacitate, chiar de sacrificiu cînd e nevoie, de cumpătare în viata personală. Fiindcă nu poti ajunge campion national, continental, mondial sau olimpic dacă nu munceşti la antrenamente mai mult decît adversarii tăi, dacă nu eşti mai ambitios ca ei. In general, vietile campionilor au fost şi sînt pilduitoare în acest sens. S-a ajuns pînă acolo încît s-a considerat că marile vedete au menirea de a exprima, prin tot ce fac, principalele calităti ale poporului din rîndurile căruia s-au născut, au crescut şi s-au lansat. Pentru finlandezi, o vedetă reprezentativă a fost Paavo Nurmi ; pentru americani — Jesse Owens ; pentru africani Bikila Abebe ; pentru sovietici — Valeri Brumel ; pentru brazilieni — Pele ; pentru cehoslovaci — Emil Zatopek. Pentru noi, românii, Nadia Comăneci (ca şi Iolanda Balaş, ca şi Ilie Năstase sau, acum, Aurelia Dobre şî Nicu Vlad). Se impun, irr acelaşi timp, sportivii care se ocupă deopotrivă de pregătirea profesională pentru viaţă. Fiindcă sportul şi invătătura sînt două paralele care… se întîlnesc adesea în chip fericit. Istoria sportului a consemnat şi continuă să inregistreze unele exemple ilustre, din păcate putin popularizate ca atare : un portar de fotbal din nationala Danemarcei (cunoscut şi prin faptul că în pauzele dintre fazele meciului rezolva ecuatii pe stîlpii portii) a ajuns reputat fizician şi laureat al Premiului Nobel: Niels Bohr ; alt portar de fotbal, Albert Camus, avea să fie mai tîrziu marele scriitor Albert Camus (care mărturisea : „In cele din urmă, tot ce ştiu mai temeinic despre morală şi despre îndatoririle oamenilor datorez fotbalului”) ; un campion al Finlandei la 400 m garduri şi Ia săritura în inăltime a devenit şef al statului : Urho Kekkonen; fotbalistul spaniol Julio Iglessias, de la Real Madrid, este astăzi celebrul cIntăret de muzică uşoară ; brazilianul Socrates, văzînd că nu mai e titular, s-a retras înainte de a împlini 33 de ani, deşi contractul îi mai asigura o vreme veniturile („nu am dreptul să primesc lunar o surnă atît de mare dacă nu fac nimic”), răminind ‘să se dedice profesiunii de medic stomatolog şi cercetător ; altă stea a fotbalului brazilian şi mondial, Falcao, a avut grijă să-şi pregătească şi o licenţă, astfel încît acum îl aşteaptă arhitectura. Şi exemplele ar mai putea continua, pe pagini întregi, mai cu seamă din ţările socialiste — unde, îndeobşte, marii performeri îşi pot pregăti în paralel şi o prolesie în care ulterior se afirmă. La noi : Lia Manoliu, Vioricâ Viscopoleanu, Mihaela Peneş, Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Corneliu Ion si încă alţii au cucerit, alături de titlul olimpic, şi o diplomă universitară. Ca să nu mai vorbim că, din rîndul unor fotbalişti, rugbişti, voleibalişti, baschetbalişti sau handbalisti s-au ridicat buni specialişti în producţie. Aşa sînt apreciaţii doctori Jean Ponova, Dumitru Medianu, Ioan Ciosescu, Simion Surdan sau Mircea Neşu, inginerii Caius Miculescu, Johnny Dumitrescu, Andrei Rădulescu, Petre Deselnicu ş.a. Tocmai de aceea, este îmbucurător şi pedagogic, astăzi, cînd copiii aud că Hagi reuşeşte să ţină pasul şi cu studenţia sa la A.S.E., ori cînd văd cum campioana mondială Tamara Cos-tache şi celelalte stele ale nataţiei noastre merg zilnic la şcoală, în uniformă, cot la cot cu colegii de clasă.

spectatori-gimnastica-sportiva

„Spectatori la teatrul de papusi? Poate ! Dar poate si la un numar de gimnastica sportiva pe paralele inegale?”

…Modelele sînt, trebuie să fie, totodată, şi model de fair-play pe terenul de sport şi de cinste în viata cea de toate zilele. Iată un exemplu care le ilustrează pe amîndouă. Cu citiva ani în urmă, eram la Helsinki ; Insoteam echipa natională de volei masculin la campionatul european. Inainte de incheierea întrecerilor preliminare, formatia noastră era calificată pentru semifinale indiferent, de rezultatul ultimului meci din grupă (pînă la urmă, avea să obtină bronzul europenelor). Adversari, în acel meci preliminar care nu mai avea nici o importantă pentru echipa României, erau chiar voleibaliştii tării gazdă. Ei au venit în cabina alor noştri şi le-au propus (contra unor cadouri tentante) nu să cedeze meciul, nici vorbă, dar măcar să nu bată cu 3-0 (la scorul de 3-2 pentru- noi, finlandezii „prindeau”, la setaveraj, un loc în grupa finală 5-8, ceea ce pentru ei ar fi reprezentat un succes). Băietii noştri au discutat între ei şi au decis : „Ne pare rău pentru voi, sinteti nişte gazde exceptionale, vă multumim pentru aceasta, dar meciul nu-l putem juca decît corect şi cinstit, altfel nu putem, nu– ne stă în fire !” Şi, jucînd corect, România—Finlanda 3-0. Băietii noştri se numeau Udişteanu, Dumănoiu, Pop, Tutovan, Măşcăşan, Ionescu — nume de prestigiu în voleiul românesc. După cum, modelele din sport nu pot fi integre decît dacă sînt la fel şi în familie, în societate, impunîndu-se deopotrivă şi ca modele de comportament civic. Exemple au fost, sînt şi vor fi — sumedenie — pe toate meridianele. Cine poate uita, de pildă, conduita ireproşabilă a lui Pele? Şi, alături de el, pot sta pe tabelul de onoare al sportului mondial, în aceeaşi cinste şi cinstire, Bikila Abebe, Paavo Nurmi, Fanny Blankers-Koen, sotii Zatopek, Al.Oerter, Valeri Brumel, Ron Clarke, Irena Szewinska, Dino Zoff şi atitia altii, lunga listă cuprinzînd la loc de onoare şi pe Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viorica Viscopoleanu, Ecaterina Maricica Puică, Doina Melinte, Ivan Patzaichin, Stefan Rusu, Cornel Otelea, Cristian Gatu. Vasile Stîngă, Mircea Lucescu, Costică Stefănescu etc. Dar oare toate stelele de pe firmamentul sportului sînt modele demne de urmat, în toate privintele, de către copiii fascinati de ele ? Realitatea arată că unele, din păcate destule, nu. Mai degrabă sînt… antimodele. In arenă ca şi acasă, in societate. Chiar dacă au un fond nativ bun, succesele îi ametesc pe multi, care îşi pierd uşor capul şi, crezindu-se supraoameni, se abat de la comportamentul uman firesc, oferind contra-exemple admiratorilor. Ne spune, în această ordine de idei, Silviu Lung, portarul Universitătii Craiova şi al nationalei de fotbat ! „După ce am venit de la Carei la Craiova şi am simtit „aerul tare al din prima divizie şi de la loturile nationale, era gata-gata să-mi pierd măsura. Nu, nu sînt eu omul care să facă prostii în afara terenului ; acasă, cu amicii, la facultate mă comportam civilizat, sobru, prietenos. Dar pe teren începusem să dau frîu liber nervilor, aveam cîte o ieşire de mă miram şi eu după aceea ce fusese cu mine. Mi-a zis unul, mi-a zis altul şi n-am putut rămîne impasibil. Dar cel mai mult m-a determinat să mă controlez tot timpul, la fiecare gest şi la fiecare vorbă, aparitia băietelului meu ; creştea, incepea să vină la meciuri cu copiii din cartier şi mă obliga astfel să mă supraveghez. Să apăr cît mai bine, dar să am şi o comportare demnă. Gîndul că, dacă aş face ceva urît, ceilalţi copii ar rîde de al meu, iar eu nu m-aş putea uita în ochii lui, mă urmăreşte pas cu pas”. Gîndeşte bine Silviu Lung. Dar nu toţi sportivii…

Iată un fapt aparent mărunt, întrucîtva chiar amuzant, dar nu mai puţin concludent pentru un anume mod de a interpreta morala sportivă : …Ne întorceam cu avionul, fericiţi, de la Monte Carlo (unde, se ştle, cea mai bună echipă de fotbal a ţării noastre cîştigase „Supercupa” Europei). La un moment dat, cuiva dintre cei ce insoţeau Steaua i-a venit ideea să facă o anchetă ad-hoc asupra acelei memorabile faze de la Mundialul ’86, cînd Maradona a înscris eu mîna primul gol în poarta englezilor. Golul a fost validat şi Argentina avea să cucerească mai tîrziu titlul mondial. La întrebarea : „Ce aţi fi făcut în locul lui Maradona ?” am răspuns toţi — jucători, antrenori, zia-rişti. Personal am rămas surprins, stupefiat constatînd că aproape toţi fotbaliştii au acceptat atît gestul lui Maradona, cît şi ati-tudinea sa de a nu recunoaşte infracţiunea. „Aş fi procedat la fel ca Maradona” — . a sunat invariabil şi fără ezitare răspunsul. Un singur fotbalist, Lucian Walan, a avut atitudinea pe care o aşteptam de la toţi : „E foarte greu să te transpui in locul altuia, mai cu seamă la un meci de o asemenea importanţă.. Normal ar fi fost ca Maradona să recunoască, şi să triumfe fair-playul. in ceea ce mă priveşte, eu n-aş fi încercat să inscriu gol cu mina”.

Se întîmplă însă, printre fotbalişti, printre sportivi fapte mult mai grave. …La un meci din campionatui italian (Sampdoria — Inter 3-1), fotbalistul argentinian Passarella, de la echina oaspete, supărat pe un copil de mingi care întîrzia aducerea balonului, l-a lovit atît de tare pe acesta încît l-a trimis… direct în spital ! …Năbădăiosul portar vest-german Uli Stein, de la S. V. Hamburg, nervos că atacantul Wegmann de la Bayern Mnchen i-a marcat gol, l-a lovit în plină figură. …Vestitul tenisman Boris Becker, avid de bani, cît mai multi bani, a început, la numai 19 ani, să se ocupe mai mult de afaceri decît de sport, cochetind cu actoria, cu meseria de „model” pentru echipament sportiv, cu diversele plăceri lumeşti incornpatibile cu viata sportivă. Apucînd pe asemenea căi, nu e de mirare că a taxat cu indiferentă ştirea aşteptată şi aplaudată de atîta lume că tenisul fost, în sfîrşit, inclus în programul Jocurilor Olimpice. Ce pot invăta cei mici de la asemenea sportivi ? Din nenorocire, în fotbal,. în box, în alte discipline, alcoolul a făcut şi face multe victime. Cu deosebire sportul profesionist, unde, de la o vreme, mari ravagii face si drogul. În loc de a intretine si dezvolta admirabilele lor izvoare de energie şi putere, aceşti sportivi le compromit, cedînd unor vicii degradante, distrugătoare şi scurtindu-şi singuri zilele competitionale, zilele de viaţă. Necumpătarea, alcoolismul, tutunul, narcoticele, lenea, surmenajul, viaţa dezordonată — iată adevărate flageluri fatale pentru cariera sportivă. Ele, ca şi gesturile nesportive, abandonurile nejustificate, comportările ..antisociale şi vai ! aranjamentele şi vînzările de meciuri fac din unii sportivi antipodul modelului care se aşteaptă de la ei, pe teren, ca şi în viaţa de toate zilele.

‘Sa gasesti in tine exemplul pe care trebuie sa-l dai altora’

Ştiut este, orice sportiv e îndrumat de un antrenor, un om cu experienţă şi pricepere, care are misiunea să-l pregătească pe performer, să-l educe pentru sport, pentru viaţă. De regulă, antrenorii ştiu că prima lor datorie este de a le oferi un convingător exemplu personal.
…Sepp Piontek, cunoscutul şi apreciatul antrenor al naţionalei de fotbal a Danemarcei, este — ca şi celebrul Enzo Bearzot — un pătimaş al pipei („Cind e să-mi fac bagajele mă gîndesc la pipă, să n-o uit, chiar înainte de a aşeza în valiză periuţa de dinţi”). Totuşi, antrenorul danez nu a fost văzut vreodată fumînd în timpul partidelor jucate de elevii săi. De ce ? „Deşi mi-e foarte greu să mă abţin, las intotdeauna pipa la cabină, căci nu vreau să le servesc jucătorilor un exemplu prost. Mai ales celor tineri, cărora le cer şi le cerem cu toţii să aibă grijă de igiena şi de sănătatea lor. Recunosc că pentru mine, care sînt fumător vechi, pipa ar putea fi izbăvitoare în unele momente, dar educaţia fotbaliştilor trebuie să primeze. Ca pedagog, n-am voie să-mi trădez obligaţiile”. Frumos spus ! Şi cînd te gîndeşti că, în urmă cu vreo cîţiva ani, cînd preşedintele de atunci al federaţiei noastre de fotbal a cerut antrenorilor să nu mai fumeze în faţa fotbaliştilor, dragii noştri antrenori l-au considerat… selenar. Antrenori care fumează şi beau in faţa sportivilor, cot la cot cu ei, antrenori care îndeamnă la joc dur, la huliganisme, la tot felul de incorectitudini nu pot fi pedagogi. Ei fac mai mult rău decît bine. Cînd antrenorul oferă un bun model sportivului, acesta îl ţine minte toată viaţa, devenind adesea, el însuşi, un model. …Jean Marie Pfaff — reputatul portar al echipei de fotbal Bayern Mnchen şi al reprezentativei Belgiei — se destăinuia odată : „In prima tinereţe eram atît de mîndru de mine încît, după două-trei partide bune, care încîntaseră publicul, mi-am zis că nu mai am ce învăţa şi, treptat, am început să neglijez pregătirea sportivă. Să nu mă condamnaţi, eram atît de tînăr ! Văzind asta, cel mai vîrstnic dintre antrenorii Beveren-Waas, la care jucam, m-a convocat pentru un antrenament la ora cinci dimineaţa, oră cu totul neobişnuită. Am ajuns la stadion înaintea lui şi l-am aşteptat echipat. Numai că Volters, aşa îl chema, m-a rugat să mă îmbrac, după care m-a dus cu maşina în port. Acolo, cîteva sute de hamali munceau din greu. L-a întrebat pe unul din ei cît cîştigă (era o sumă derizorie faţă de contractul meu), după care nu mi-a spus decît atît : „Jean Marie, priveşte-i şi poate vei înţelege de ce te-am sculat atît de devreme !” Am înţeles, desigur, şi m-am ruşinat. Din dimineaţa aceea, nu exagerez, arn devenit alt om”. (Ne-am bucura mult dacă aceste rînduri ar fi citite de fotbaliştii noştri, ca şi de antrenorii lor !). Referitor la ce zic, ce fac şi cum se comportă antrenorii — şlefuitorii de modele sportive — am solicitat două intervenţii de specialitate unui practician şi unui teoretician.

spectatori-sport

„Bucuria multimilor e fara margini. La fel si admiratia”

Prof. ANGELO NICULESCU, fost antrenor al echipei naţionale de fotbal

Intotdeauna — la club, la echipa reprezentativă — în fata mea a contat foarte mult caracterul jucătorului ; am tinut seama de relatiile lui cu coechipierii, de conduita lui în societate. Cine nu-şi respecta cuvîntul dat, cine „nu era punctual nu avea ce să caute la echipa pe care o conduceam. Oricît de bun fotbalist ar fi fost, nu puteam face rabat la disciplină, la comportament. Fotbalistul de marcă este urmărit de mii de priviri pe stadion, ca şi pe stradă, nu ne poate fi indiferent ce imagine oferă el publicului, tinerilor săi admiratori. Exprimarea talentului, etalarea pregătirii fizice şi tehnico-tactice, comportarea pe teren şi în afara lui — totul se conjugă. De aceea, la echipa natională i-am promovat şi încurajat pe cei ce se constituiau în exemple bune din toate aceste puncte de vedere. Pe Lucescu, luat de tînăr la lot, l-am „uns” repede căpitan de echipă pentru tinuta lui integră, pentru interesul ce-l arăta fată de program, pentru rolul său mobilizator printre ceilalti tricolori. Pe Dembrowschi l-am mentinut cu stăruintă şi pentru deosebitele sale calităti umane ; celor ce-mi reproşau, uneori, că nu se vede pe teren — le răspundeam că el se simte în echipă ! Pe Anca, Pescaru, Domide şi pe altii tot din considerente de comportament model i-am adus şi mentinut la lot. După cum, din considerente inverse, nu au putut  rămîne un Narcis Coman sau un Dumitru Nicolae, cu toate că talentati erau ! Aşa am reuşit să avem un „club al tricolorilor” şi succesele cunoscute.

Prof. univ. dr. MIHAI EPURAN, şeful catedrei de pedagogie din I.E.F.S.

E foarte important, esential modelul de viată şi comportare al antrenorului, indeosebi în cazul celor ce functionează la eşaloanele de copii. Fiindcă, se ştie, adeseori copilul ascultă mai degrabă de antrenorul de la club decît de profesori sau părinţi. Este decisiv, prin „urmare, ca antrenorul să fie selectat nu numai după măiestria sportivă, ci şi după vocaţia pedagogică. Or, la noi — din păcate — nu există încă un sistem corespunzător de testare a vocatiel pedagogice, de selectare după acest criteriu a tinerilor ce vor să devină profesori de educatie fizică sau antrenori. Ca să nu mai vorbim că unii ajung peste noapte antrenori (chiar fără studii), numai gratie aureolei de mari sportivi — şi ştiu deci să joace mingea, să arunce o greutate, să alerge, să sară ori să mînuiască o rachetă de tenis. Aşa se explică faptul regretabil că multi antrenori se preocupă exclusiv de sport, neglijînd datoria de a-i îndruma pe copii, pe tineri să invete carte, să-şi pregătească temeinic o meserie, să se comporte civilizat în arenă şi în societate. (Am văzut sportivi — din lotul de canotaj, spre exemplu — care au trebuit să fugă de la Snagov pentru a-şi putea sustine examenele la I.E.F.S., întrucît antrenorii… le-o interziceau !?!). Cum pot şlefui modele antrenorii care nu sînt ei înşişi modele ? Sînt, desigur, multi, foarte multi antrenori de înaltă competentă profesională şi aleasă tinută etică. Ei constituie şi modele la care ne face plăcere să constatăm că se raportează sportivii. Dar antrenorul-artist (care nu studiază, lucrează doar la insniratie şi „pozează”), antrenorul-baston alb (care merge ca nevăzătorii, pe unde apucă), antrenorul agresiv (care veşnic tipă şi insultă), antrenorul-binevoitor (căruia i se urcă sportivii „in cap” şi, pierzind frînele, îşi pierde autoritatea) sau antrenorul cu ochelari de cal (care nu e interesat de nimic altceva decît de actul sportiv în sine) constituie şi ei o realitate. Din păcate, nu, o raritate… Acestora ar trebui să li se amintească principiul pedagogic al lui J.J. Rousseau : „inainte de a îndrăzni să incepi a forma un om trebuie să te fi făcut tu insuti orn, trebuie să găseşti în tine exemplul pe care trebuie să-l dai”.

Ce s-ar mai putea spune in incheierea acestor consideraţii şi exemplificări cu privire Ia modelele şi antimodelele pe care le intilnesc tinerii in lumea sportului ? Desigur, marii performeri şi şlefuitorii de mari performeri nu sint toţi perfecţi, dar sint perfectibili. Şi este misiusnea factorilor educativi să acţioneze metodic, perseverent în acest sens. După curn este şi misiunea mass mediei de a alege din lumea arenei sportive exemplele bune spre a fi urmate de publicul larg (indeosebi tinăr). Viaţa sportivilor-model ar trebui să fie mai bine cunoscută, fiindcă oferă pilde de curaj, abnegaţie şi dăruire pentru progresul nu numai al trupului, ci şi al spiritului uman, fiindcă propune cultul muncii, al cinstei şi al modestiei, promovînd spiritul de echipă, de întrajutorare. Parafrazindu-I pe Mihail Sadoveanu (care se referea la jocul de oină), se poate spune că, într-adevăr, cei mici invaţă de la cei mari să primească soare in singe, adică indrăzneală si putere.

[Articol transcris din Almanah Scinteia 1988. Autor: Gh.Mitroi]

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *