Articole

„Centrul localitatii, pivot al noului urbanism”

bistrita-nasaud-centrul-localitatii

„Istoria unei ţări se scrie prin faptele ce-i alcătuiesc devenirea, prin ceea ce aceste fapte adaugă valorilor existente. O epocă rămîne, în ultimă instanţă, prin ceea ce propune viitorului, prin ceea ce durează. In lumina acestui adevăr, epoca în care trăim azi în România încoronează o întreagă istorie, dîndu-i dimensiuni de neimaginat altădată. Marile construcţii economice şi social-culturale sînt strălucitul simbol al acestei epoci, al modului în care răspunde ea comandamentelor zilei de azi si de miine.

Etapa contemporană a dezvoltării oraşelor din România, declanşată în anii socialismului şi, la proporţii spectaculoase, în ultimul sfert de veac, a pretins realizarea unui fond construit care depăşeşte tot ce s-a edificat pe teritoriul ţării de la inceputuri pînă astăzi. Acest fond modifică radical raportul dintre vechi şi nou în arhitectura oraşelor (peste 80 la sută din populaţia ţării trăieşte astăzi în locuinţe noi) şi acţionează puternic asupra specificului acestora. Se poate afirma ca o noua trăsătură a oraşelor din România este existenţa unor vaste cartiere de locuinţe, cu precădere colective, ridicate pe terenuri libere sau slab construite şi legate cu vatra istorică, cu vechiul centru urban şi vechile cartiere, prin raporturi funcţionale şi plastice. Noile cartiere au sporit considerabil perimetrul oraşelor, iar în Bucureşti ele depăşesc, sub aspectul capacităţii, numărul de locuitori al celor mai mari oraşe ale ţării.

Inzestrarea noilor ansambluri de locuit cu o reţea ierarhizată de dotări de tot felul a condus, în cazul unor oraşe, la crearea de noi centre obşteşti sau la definitivarea altora, rămase neîncheiate din trecut.

constanta-centrul-localitatii

„Cine ar mai recunoaste, astazi, Constanta de acum un sfert de veac?”

In cazul unor oraşe dens construite, conturarea — pe la sfîrşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru — a unor noi centre obşteşti în afara centrelor istorice, prefigurînd o organizare policentrică, a indicat direcţia deplasării funcţiilor obşteşti din zona centrului vechi către noi extensiuni urbane. Dacă noi pieţe reprezentative sînt în curs de concepţie sau de realizare la Cluj-Napoca sau Braşov şi Sibiu, în oraşe ca Deva, Bistriţa, Satu Mare sau Baia Mare, înzestrate cu prestigioase ansambluri centrale medievale, închegarea lor este definitivă, statuînd o soluţie bipolară, corespunzătoare dimensiunilor acestor oraşe. Astfel, la Deva, noul centru obştesc, zestrat cu clădiri rezidenţiale şi dotări social-culturale, dezvoltat în continuarea şi pe aceeaşi axă a vechiului centru civic, a preluat raportul plastic al acestuia cu cetatea care domină, de pe o înălţime, oraşul, transferind noului centru specificul acestei corelaţii plastice. La Bistriţa, vechiul centru şi noul ansamblu reprezentativ în curs de dezvoltare, situat în afara incintei istorice, sînt corelate din punct de vedere funcţional, se intercondiţionează în succesiunea perceperii lor, constituind, din punct de vedere plastic, componente ale unui organism urban unitar. La Baia Mare, dezvoltarea noilor cartiere de locuit, aflate şi ele în afara incintei istorice, a fost potenţată de translarea, în zona acestora, a unor funcţii primordiale ale centrului obştesc urban, intruchipate de clădiri monumentale.

vaslui-centru

„Ce i se cere unui arhitect al zilelor noastre, angajat operă o anvergură şi un dinamism fără precedent! „Dimensiunea omului trebuie să fie unicul reper”, spunea, cu nişte ani în urmă, marele arhitect Octav Doicescu, el însuşi angajat cu fervoare în această operă, adăugînd: „Tehnologiile ce decurg din ştiinfele actuale se pot schimba, pot cere noi adaptabilităţi, dar nimic nu este imposibil de adaptat în structura unui oraş atunci cînd baza de gîndire rămîne, mereu, omul. Omul de aici, de la noi,cu nevoile şi aspiraţiile lui”. E ceea ce vedem practic, azi, în noul chip al oraşelor României. E greu într-adevăr, aşa cum spune autorul articolului de faţă, să alegi, din infăţişările noilor centre ale aşezărilor patriei, ace!e imagini care, sugerînd ansamblul, să se constituie ca emblemă sau ca simbol. Cele pe care le prezentăm în aceste pagini aparţin unor localităţi istorice, care, restructurindu-şi centrele, ca de altfel întregul tablou, şi-au sporit frumuseţea, devenind demne şi de tradiţia, şi de noile lor aspiraţii de viaţă. Aşa este Bistriţa (1), aşezare menţionată încă din hrisoavele veacului al XIII-lea, aşa este Vasluiul (2), oraşul lui „Peneş Curcanul” şi al ctitoriilor lui Ştefan cel Mare, aşa este Iaşul, bătrîna cetate de scaun, fala Moldovei de ieri şi de astăzi”

Dacă edificarea unor ansambluri obşteşti reprezentative în afara incintei istorice a unor oraşe a ridicat o serie de probleme — ingenios rezolvate — de corelare funcţională şi plastică, implantarea unor ansambluri noi, monumentale, cu caracter obştesc-reprezentativ, în însăşi structura vetrelor istorice, a reprezentat un examen probatoriu pentru arhitectura şi urbanismul contemporan românesc. Ultima soluţie adoptată cu precădere în oraşe cu o aşa-numită „structură afinată”, s-a materializat şi ea în chip fericit, examenul de care vorbeam fiind susţinut in mod exemplar. La Tg. Mureş, de exemplu, esplanada centrală a oraşului, în formă de estuar, numită Piaţa Trandafirilor (de fapt, vechea albie a Mureşului, asimilată de către oraş după ce riul şi-a strămutat matca), s-a constituit ca un ansamblu urban reprezentativ în perioada care cuprinde secolele XVIII — XIX. Urmînd exemplul oferit de un ansamblu monumental conţinînd Primăria şi Casa de cultură, ansamblu de factură secesionistă, organizat alveolă a acestei esplanade, în zilele noastre s-a inclus — intr-o alveolă special creată pe una din laturi — un ansamblu alcătuit din Teatrul Naţional, diferite dotări comerciale şi de alimentaţie publică, precum şi din locuinţe. Un ansamblu care, prin caracterul său specific şi prin structura sa organică în raport cu compoziţia centrului oraşului, ilustrează pe deplin ideea obţinerii, printr-o soluţionare judicioasă a raportului în tre vechi şi nou, a unor inedite valori urbane, care innobilează peisajul oraşului.

miercurea-ciuc-zimnicea-turnu-severin

„Alte centre, alte imagini dintr-un şirag care învăluie, practic, intreaga tară, ridicată pe verticalele noului urbanisfn la cotele cele rnai exigente ale progresului: Miercurea Ciuc de azi (I), oraş in care, ca pretutindeni, conditiile noi de muncă şi viată asigură egalitatea deplină, în fapt, a tuturor cetătenilor; Zimnicea (3), oraşul distrus de cutremurul din 1977, azi una cele mai moderne aşezări ale patriei; Satu Mare (4), vechiul şi marele oraş de pe Someş, şi el amplu restructurat noului. Factorul motor al dezvoltării: industria, gîndita ca un proces cu multiple conexiuni sociale (imaginea 2: Combinatul de celuloză si hîrtie — una din cele mai moderne unităţi ale branşei – de la Drobeta-Turnu Severin)”

Noi şi reprezentative ansambluri urbane s-au constituit în numeroase alte oraşe ale ţării — la Ploieşti, Piteşti, Tîrgovişte, Focşani, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Tulcea etc. — prin atenta utilizare a unor terenuri libere şi prin cuprinderea intr-o nouă compoziţie a unor edificii de oarecare monumentalitate din perioada 1880-1940, a căror amplasare nu a urmărit întotdeauna o finalitate legată de construirea unei compoziţii închegate. Deşi, ca factură funcţională şi plastică, ele reprezintă, în mod evident, structuri noi, grefarea lor, de cele mai multe ori, pe direcţiile de forţă ale reţelei stradale urbane le conferă un caracter de organicitate în raport cu structura de ansamblu a oraşelor respective. Inzestrate, mai toate, cu palate politico-administrative, noile pieţe centrale au, în aceste cazuri, caracterul unor agore pietonale, legate de fluxurile principale de circulaţie pe traiectele vechilor artere de penetraţie, cu rol de coloană vertebrală a tramei stradale. Utilizînd intenţiile de construire, în însăşi inima oraşului, a unui centru obştesc, conturate cu decenii în urmă, aceste noi ansambluri vor avea un rol organizator în restructurarea treptată, în continuare, a unor organisme urbane. Ieşind, fie şi numai pentru o clipă, din cadrul subiectului nostru — centrul obştesc al oraşului — să amintim, cu titlu de necesară şi peremptorie ilustrare a preocupărilor actuale ale urbanismului românesc, că, la ora de faţă, una din cele mai sugestive şi mai spectaculoase dintre imaginile ce definesc amplul proces de remodelare şi de modernizare a aşezărilor noastre o înscrie satul, al cărui centru a devenit şi devine altul. Edificii de interes obştesc, importante dotări (economice, sociale, culturale), ansambluri de locuinţe colective destinate specialiştilor devin, pe zi ce trece, o prezenţă tot mai marcantă în peisajul rustic, revelind un grad nou, mai avansat, de civilizaţie, în consens cu exigenţele epocii. Tinind cont de particularităţile geografice şi istorice ale locurilor, de valorile lor culturale tradiţionale, perene, pe care le înglobează în sinteza noii alcătuiri urbanistice, aceste centre sînt o expresivă reflectare a tendinţelor de modernizare a satului, proprii întregii lumi civilizate, tendinţe care, la noi, se afirmă astăzi cu o deosebită pregnanţă, deschizînd accesul către un statut citadin. Nu mai departe decît în aprilie 1989, în baza Legii privind imbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, adoptată de Marea Adunare Naţională, un număr de douăzeci şi trei de aşezări rurale obţinut statutul de oraşe agroindustriale, statut care urmează să fie atribuit, în continuare, şi altor comune din ţară.

satu-mare-centru

Revenind la centrul obştesc al oraşului, vom încheia, firesc, cu Bucureştiul, teatrul unor preocupări în domeniu de o unică anvergură, gîndite şi puse în operă, ca pretutindeni, sub îndrumarea şi veghea secretarului general al partidului, în cadrul marii acţiuni de, edificare a unei noi şi moderne civilizaţii, demne de epoca pe care o străbatem. Lucrări ca regularizarea cursului Dîmboviţei, element natural important al oraşului, sau construcţia Metroului, ce s-au constituit ca adevărate podoabe urbanistice ale Capitalei, se continuă, sub ochii noştri, prin înfăptuirea noului centru politico-administrativ, lucrare temerară, de proporţii gigantice, vizînd nu numai soluţionarea la un nivel superior, sub aspectul slujirii arhitecturale, a funcţionării organelor centrale ale partidului şi statului, dar şi restructurarea unei zone uriaşe din centrul Bucureştiului, rămasă în urma altor zone centrale ale oraşului. Situată pe o înălţime naturală, în centrul unui ansamblu de clădiri publice reprezentative (ministere, Casa Ştiinţei, Biblioteca Centrală de Stat, Muzeul Naţional de Istorie, Centrul Naţional „Cintarea României”), accesibilă printr-un monumental Bulevard al Victoriei Socia-lismului, Casa Republicii, sediul organelor centrale ale partidului şi statului, va îmbogăţi Capitala cu o nouă valoare arhitecturală specifică, de o marcantă pregnanţă. Prin aspectul lor plastic, noul centru politico-administrativ al Capitalei, ca şi centrele obşteşti din alte oraşe, reprezintă expresia concentrată a mesajului arhitecturii contemporane — elocvent şi explicit mesaj al unei epoci de maximă afirmare a creaţiei româneşti.

valea-lui-liman-centru

„Fotografia de sus a fost luată în centrul unei vechi aşezări din nordul ţării, Valea lui Mihai, investită, în aprilie 1989, cu statutui de oraş agroindustrial. Şi aici, ca in toate aşezările noastre rustice ridicaie la statut citadin, imaginile noului, relevînd o civilizaţie pe cît de recentă, pe atît de robustă, se împletesc intim si strălucitor în ţesătura intregului, accentuindu-i datele de esenţă. Valea lui Mihai —aşezare cu peste 11 000 de locuitori — beneficiază de o industrie şi o agricultură moderne, de ritmurile de muncă şi viaţă ale unui adevărat oraş”

„Mulţi cred că o călătorie înseamnă neapărat un drum lung — scria Nicolae lorga în 1936. Dacă e vorba de a-ţi face recolta pe cale, nu e nevoie să-ţi iei în piept lumea, să străbaţi mările şi să-ţi însemni paşii pe multe, felurite şi necunoscute locuri. Si în apropierea imediată e ceva de adunat care nu merită dispreţul”. Călător prin numeroase aşezări ale ţării, cărora le-a închinat multe şi pline de dragoste rînduri, marele savant patriot nu se putea însă opri să nu nutrească (în oraşe ca laşul, de pildă,. al cărui nou şi strălucitor tablou l-am văzut în pagina anterioară), hrănite de „decăderea” locurilor, „evlavie pentru trecut, milă şi groază pentru vremile nouă …” Cît a trecut de cînd au fost scrise aceste rînduri!”

[Articol transcris din Almanah Flacara 1990. Autor: Ghe.C.Vorona]