Articole

Festivalul de Jazz Costinesti 9-12 august 1983

festivalul-de-jazz-costinesti-1983

‘Ce a însemnat Festivalul de jazz Costineşti 1983, ce înseamnă, în general, acest festival anual nu se poate exprima, nu se poate dovedi în cuvinte. Se poate, în schimb, trăi, se cuvine a fi trăit. Numai după ce te vei fi numărat printre cei peste 2000 cle oameni care au ascultat jazz înfruntînd ropotele ploii două seri la rînd, pentru ca a treia seară să suporti, înghesuit din stînga şi din dreapta, din fată şi din spate, 45 de minute acordajul pianului şi punerea la punct a ultimelor amănunte tehnice înainte de aparitia Aurel Urziceanu, fără nici cea mdi neînsemnată reactie de nemultumire Si chiar după magnificul spectacol al acesteia să te entuziasmezi ascultînd recitălul de chitară rece al lui Valentin Farcaş, după ce 11 vei fi zărit pe Cătălin Frusinescu cărindu-şi contrabasul de la Constanta, aproape de miezul noptii „scăpat” din corul Operei. şi pe Mihai Farcaş făcînd un adevărat tur de fortă ca să cînte şi cu Ion Baciu-jr şi cu Dragoş Nedelcu şi — bineinteles cu Crepuscul, sau pe Luclan Fabro tapetîndu-şi tobele cu afişul Festivalului, numai după toate acestea şi după multe altele, vei putea intelege.

Festivalul a insemnat patru zile şi patru nopti de atotputernicie a jazzului în Costineşti. Jazz-ul i-a contaminat pe tineri şi a fost contaminat de tinerete. Şi dacă regizorul de televiziune Octavian Greavu sau Bella Kamocsa, sau Valentin Farcaş au putut fi zăriti aproape zilnic la Terasa Tineretului interesati de evoluţia formatiei de muzică rock Compact, nu e mai putin adevărat că membrii acesteia, după terminarea programului lor, alergau într-un suflet la Teatrul de Vară să prindă măcar ultimele acorduri jazz.

Participarea Aurei Urziceanu, realizînd cu această ocazde prima sa apariţie într-un festival de jazz autohton a constituit, desigur, evenimentul major al manifeştării, dar ar fi nedrept să ne referim încă o dată numai la momentul scenic respectiv, asupra căruia presa a făcut cuvenitele referiri la timpul potrivit.

Prezenţa Aurei în Festival, ca şi a altor muzicieni, cum ar fi Garbis Dedeian sau Dragoş Nedelcu, a fost posibilă numai în urma unor Aescapade fulgerătoare ale entuziaştilor organizatori, inepuizabili in insistenţa lor. Ar fi multe de povestit. Nae Ionescu, preşedintele Clubului de jazz din Sibiu şi leaderul faimosului Vocal Jazz Quartet punIndu-şi zi de zi la dispozitie maşina personală şi talentul de conducător… auto. Pionierii profesorului Stefan Vannay din Cluj-Napoca exersînd în cele mai neaşteptate locuri şi gata să accepte să fie cazaţi şi 25 într-o cameră cu 5 paturi numai să poată să rămînă în Costineşti pînă la încheierea Festivalului. Alexandru Sipa agasîndu-i pe cei de la Radio-Vacanţa cu benzile lui cu muzică de jazz şi cu comentarii ce păreau că nu se mai sfîrşesc. Afişul… solicitat mai ceva decît „Secvenţa”… Să ne reamintim una din nopţi, cînd, în faţa minihotelului, Ron Rully, Vocal Jazz Quartet, Florian Lungu şi alţii se reuniseră în jurul unei bătrîne gamele cu saramură de peşte şi al unor interminabile comentarii bilingve despre jazz şi, mai ales, despre fetele din Costineşti, locul cu cea mai mare densitate de fete frumoase pe kilometru pătrat din întreaga lume. Să nu-l uităm pe veşnic zîmbitorul Tanpna, cel pe care-l dai afară pe-o uşă ca să intre pe cealaltă, adevărat factotum solicitat permanent şi răspunzînd cu aceeaşi nedezminţită amabilitate tuturor solicitărilor. Să nu-i uităm nici pe tovarăşul Roşca de la cazare, nici pe Tavy Dumitrescu, nici pe nea Ilie de la Vile A şi nici pe nea Taloi cel cu bonurile de masă, care a reuşit să rezolve totul operativ şi fără probleme. Dacă numele : Dorian Ciubuc, Paul Popi şi Alin Florescu nu vă spun prea multe vă informăm noi ele constituie cea mai bună echipă de sonorizatori din ţară, cea a grupului Roşu şi Negru, care a asigurat amplificarea pe toată durata manifestării, în condiţii excelente. Dar ce să vă mai spunem ? Pînă şi Pelicanul, unul dintre profesorii responsabili cu întrecerile sportive — o adevărată mascotă vie a Costineştiului alerga disnerat să prindă „filmul cu Armstrong”, adică „Jazz într-o zi de vară” (Festivalul de la Newport) şi se ruga la unul şi la altul să-i tragă şi lui o bandă. Tricourile imprimate cu „Jazz-Costineşti” s-au epuizat chiar mai repede decît afişele… Şi, mai important decît toate acestea, mai important decît frumoasa întrecere loială a jazz-man-ilor, mai important chiar decît incredibila efuziune a tinereţii în jazz-ul românesc ni se pare interesul de-a dreptul extraordinar al marelui public pentru acest gen considerat îndeobşte apanajul unei elite intelectuale.

Starea de Festival, cu amănuntele ei picante, cu momentele ei fierbinţi a fost un permanent catalizator pentru realizarea de fapte artistice memorabile şi miile de metri de peliculă realizate de Televiziune cu acest prilej stau mărturie. Cu satisfacţia implinirii nu ne rămîne decît să ne dorim pentru. 1984 cel puţin repetarea evenimentului* din 1983.’

[Articol transcris din Almanah BTT 1984. Autor: V.Francu]