Articole

„‘Universitatea’ cea mai buna echipa de fotbal din Romania. U-Craiova 1982/1983”

universitatea-craiova-1982-1983

„Aşa este considcrată de cei mai mulţi şi prezentarea pe care o facem vine să răspundă nenumăratelor scrisori sosite pe adresa B.T.T. prin care se solicită publicarea de fotografii şi articole în legătură cu minunaţii fotbalişti olteni, cei care în sezonul competiţional 1982-1983 ne-au adus atitea bucurii, atît la nivelul echipei de club, cît şi la nivelul echipei naţionale. Performanţa obţinută de cei mai iubiţi dintre fotbaliştii noştri prin calificarea în semifinalele unei competiţii europene – Cupa UEFA – este de senzaţie în analele fotbalului românesc, ea a stîrnit elogiile şi metaforele multor condeieri şi poeţi din ţară şi chiar de pe continent. Băieţilor li s-au dedicat pagini intregi în revista Fotbal’83, ce apărea la vremea respectivă, precum şi poemul „Cintec pentru Oltenia”, de Adrian Păunescu, un mare contemporan, care a nurnit „Universitatea” atît de frumos : CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI (titlu care nu-i de azi de ieri, ci de aproape zece ani, mai precis din vremea primului titlu de campioni obţinut de olteni).
Adresa : Craiova, str Gheorghe Doja nr. 2A, tei. 941/3.24.80. Işi dispută jocurile pe stadionul Central, avînd o capacitate de 37 000 locuri, situat în bulevardul 23 August, tel. 941/3.30.04. Infiinţat în anul 1948. Culorile clubului : alb-albastru.

PaImares: Campioană a României în anii 1974, 1980, 1981. Ciştigătoare a Cupei României în anii 1977, 1978, 1981, 1983.

Preşedinte de onoare : Prof. univ. dr. Silviu Puşcaşu, torul universităţii craiovene, Preşedintele clubului: Lector univ. Sergiu Cătuneanu. Vicepreşedintele clubului : Lector univ. Corneliu Stroie. Preşedintele secţiei de fotbal Prof. univ. dr. Constantin Bărbăcioru.

Antrenori : Prof. Constantin Oţet – principal, Nicolae Ivan secund, Nicolae Zamfir la echipa de speranţe.

Medic : Vasile Frinculescu. Masor : Aurelian Ticu.

Lotul de jucători cu care a inceput actualul campionat:

Portari : LUNG (anul nasterii : 1956, meciuri jucate Divizia „A” : 152 – goluri marcate : 0), BOLDICI (1957-93-0).

Fundasi: NEGRILA (1954— 242-12), TILIHOI (1956— 201-3), C. ŞTEFANESCU (1951-380-19), UNGUREANU (1956-176-9), BARBUCEANU (1963 – debutant), DRINCEANU (1933 ISPAS (1963 – debutant)

Mijlocasi: ŢICLEANU (1959-185— 5), BELDEANU (1951-316-41), BALACI (1956-277-75), DONOSE (1952-274-27), IRIMESCU (1959-146-24), A. POPESCU (1960-26-4), SĂNDOI (965— debutant).

Inaintasi : GEOLGĂU (1961-140-20), CAMATARU (1958-210-79), CIRŢU (1955 —191-74), CRIŞAN (1955- 221-36), BICA (1964-2-0 . BICU (1960-4-0).

ILIE BALACI – UN LIDER DE NECONTESTAT

Balaci este inainte de toate jucătorul numărul unu în anii 1981 şi 1982, cel mai valoros şi mai popular fotbalist român din generaţia omul care a încîntat tribunele de pe toate stadioanei pe unde a jucat. Si dacă ar fi să facem o comparaţie cu Maradona cel „invins” de Gentile, care la rîndul lui a fost umilit de Balaci al nostru în rnemorabilul meci cu Italia campioana mondială „en titre”— din noaptea cu torţe de pe 23 August, ne putem da seama că Ilie al nostru nu este cu nimic mai prejos decît cel mai scump jucător al lumii, decît marile vedete ale jocului cu balonului rotund. Dealtfel, în lunga campanie europeană a Universităţii Craiova, din sezonul trecut, Balaci s-a dovedit mai bun decit adversarii săi direcţi, atunci cind a jucat. Şi ce păcat că Ilie Balaci e un jucător capricios, uneori chiar greu de inţeles. Fie din vina lui, fie din vina altora, în cazul său numărul de meciuri în teren este aproape egal cu numărul de partide în care Ille e spectator. Foarte plăcut în viata de toate zilele, volubil, cel din teren seamănă leit cu interlocutorul sprintar, care se dovedeşte a fi. Atacă în permanentă, e, „fentos” si plin de idei, cu o memorie formidabilă, original în teren ca şi în dialog. Oricum o istorie a echipei de fotbal Universitatea Craiova trebuie să ţină seama de marele talent – Ilie Balaci, mare atît la istoria scrisă in teren, precum şi la cea care se scrie. Marile performante ale clubului oltean, obtinute pină acum, se leagă de numele lui Balaci, fără îndoială cel mai bun produs al fotbalului romănesc. Dar Ilie este încă tînăr încît Craiova şi naţionala vor mai beneficia cu siguranţă, de aportul său. Ar fi pacat să se repete cazul Dobrin, un fost mare jucător, care n-a reuşit să se exprime la adevărata sa valoare nici la club şi nici la natională, uneori din pricini străine fotbalului. Balaci este doar vîrsta deplinei maturităţi, iar talentul, vigoarea şi experienta competitională acurnulate în atîtea întîlniri internaţionale sînt în măsură să garanteze că jocul său va fi şi de acum înainte sclipitor şi mai ales util in obtinerea marilor performanţe cu care echipa sa de club ne-a obişnuit, iar naţionala – cu Balaci – e pe cale să le producă.

ilie-balaci-costica-stefanescu-raducanu

„Raducanu si Balaci”, „Stefanescu”, „Balaci”

ŞTEFANESCU – UN LIBERO CUM N-AM MAI AVUT

Am avut prilejul să-l cunosc, să-i iau interviuri în mai multe rînduri şi pot spune cu mîna pe inimă că nici prirna şi nici ultima da, discuţiile n-au demarat prea usor. De o modestie rară, dar si de o rară îndîrjire în teren, Costică vine să mă convingă de existenţa unei ase-mănări, ca să nu-i spunem similitudine, între exprimarea sa în teren şi exprimarea ideilor. Cu vorbă cumpătată şi căutată el pare şi chiar este om sigur pe el, un strateg, un om al lucrurilor clare şi precise, un posibil viitor tehnician al fotbalului nostru. Asta dacă vorbim de dar pînă atunci mai este pentru că viaţa sportivă pe care o duce Costică Ştefănescu îi oferă posibilitatea să-şi pună in valoare calităţile sale de libero să-şi mai facă datoria fată de fotbalul românese si nu in ultimul rînd faţă de inflăcăraţii suporteri olteni sau ai echipei oltene, de oriunde se vor afla ei, Absolvent al facultăţii de ştiinţe economice a Universităţii craiovene din anul 1978, este în prezent economist la societatea mixtă OLTCIT. Cum spuneam, căpitanul Universitătii şi al nationalei e un adevărat model de comportare in viata şi în teren. Pentru profunzimea lor, mă văd obligat să-i citez spusele : „Un lucru e sigur, anurne acela că noi, jucătorii români, mă refer Ia cei de mare perforrnanţă, adică din loturlle naţionale şi din echipele de frunte, datorită mai deselor contacte cu echipe si jucători valoroşi, mai bine cotaţi decît noi şi de la care noi nu am avut decit de invăţat, am căpătat incredere in posibilitătile noastre şi abordăm partidele cel puţin de la acelaşi nivel cu partenerii de intrecere. Pină acum ne speriam şi numai cînd le auzeam numele. Eu cred că şi presa sportivă, ziariştiii sportivi au avut aceeaşi mentalitate ca şi noi, ba mai mult ne-au inoculat-o pe a lor, pentru că ei au dreptate totdeauna, avind condeiul in mină, iar noi doar balonul la picior şi… foarte rar Ia cap. Ei scriu despre Rumenigge, Breitner, Antognoni, Graziani, Pasarella, prea preocupati cu ei, făcindu-i supervedete. Numai în ultimul sezon ne-am înfruntat cu echipe din care făceau parte Antognoni, Graziani, Pasarella, Bergomi, Rossi, Conti, Gentile, Tresor, Girese, Tigana, Lacombe şi alti jucători valoroşi. In contactele directe cu astfel de jucători, de cele mati multe ori ai noştri s-au arătat peste valoarea lor, dovadă şi rezultatele ! Nu trebuie să credem că şi de această dată ziariştii români din presa sportivă nu ne-au evidentiat, dar şi de această dată tonul cu care erau subliniaţi şi deplinşi adversarii noştri era mai sonor, mai plin de căldură. Despre noi, despre ziariştii români, au scris mai bine ziariştii italieni şi cei francezi. Ca să vorbesc în limbaj fotbalistic, pare un meci pierdut de presa noastră, chiar dacă in teren noi am fost superiori. Prea s-au specializat in „catastrofe” ziariştii noştri, parcă le asteaptă, le pîndesc, le primesc, se simt mai bine. Specialiştii în articole de analiză cu concluzii spuse an de an, se tem sa nu se laude ca să nu devenim probabil ingimfati. In rest aprecieri uşoare şi inţepături adinci pentru te miri ce. Ca la noi, la nimeni ! Să nu se inteleagă că eu le dau lectii ziariştilor, e doar o părere, dar in afară de „Flacăra”, unde bate alt vînt, adjectivele articolelor româneşti nici traduse nu stau in fata celor din „L’equipe”, bineinteles referitoare la acelaşi meci şi la acelaşi jucător. Noi sintem zgirciti, aşteptăm să vedem ce zice Franţa, ce zice Italia, o fi voie să scriem şi altfel despre colegul meu Rodion Cămătaru, pe care ai noştri l-au făcut în fel şi chip, iar francezii şi italienii ii vor pe stadioanele lor in locul unor nume de care sintem sătui şi noi în România”. Am citat, cu ingăduinţa cititorilor, masiv din cele ce mi-a declarat prin ianuarie Costica Stefanescu, libero-ul Craiovei si al nationalei, un libero cum n-am mai avut, dar si foarte ofensiv in teren si pe tarimul ideilor. Am citat si pentru ca prea multe nu s-au schimbat de atunci, iar prea ades se uita ca si fotbalistii sint oameni.

ungureanu-ticleanu-geolgau-u-craiova

„Ungureanu”, „Ticleanu”, Geolgau”

SILVIU LUNG SI OBICEIUL DE A APARA SENZAŢIONAL

Adus la Craiova în 1975 de către profesorul Corneliu Stroie, căruia recunoaşte ca-i datorează foarte mult (dealtfel şi alţi jucători recunosc munca enormă depusa de acest adevărat conducător de club alături de antrenorii care se tot schimbă, cu merite deosebite în construcţia echipei, prin neodihnă şi tact, şi prin continuitatea sa la cîrma clubului). A debutat repede în formaţia craioveană antrenată pe vremea aceea de cuplul Cernăianu-Oţet si s-a impus, ajungind la natională, dar imediat după meciul cu Spania a făcut o hepatită ce l-a încurcat mult timp. S-a antrenat în continuare cu sîrg, dar culmea, se plingea că echipa sa are o linie de fundaşi prea bună, incit portarului nu-i rămine mai nimic de făcut aproape tot meciul. In condiţiile acestea ba nu are prilejul să se evidenţieze, ba se mai intimplă uneori ca nefiind conectat la tensiunea partidei să primească un gol cu uşurinţă şi să nu facă o bună impresie. In toarnna anului ’83 se pusese chiar problema aducerii în Bănie a unui alt portar, dar au venit meciurile din cupa UEFA cu o presiune, evident, mai mare la poarta sa, si Silvică Lung a avut ocazia să arate ce poate. După meciurile magistrale cu Fiorentina si Bordeaux, iată-l chemat la naţională din nou, unde face meciuri memorabile cu Italia la Florenţa, cu Cehoslovacia ia Bucureşti, apoi cu olimpicii în Olanda, obişnuindu-i pe gazetari să spună că Silviu Lung apără de fiecare dată senzaţional. Se antrenează în continuare cu seriozitate ştiind că postul de portar al naţionalei este rîvnit de mulţi şi concurenţa îl stimulează cind este loială. El rămîne un mare sportiv, un sportiv adevărat chiar dacă atunci cind echipa sa este nedreptăţită s-a întîmplat ca Lung să greşeaseă şi după aceea să regrete. Este un om modest si foarte ambitios, în stare să-şi mobilizeze colegii din teren la apărarea cu ardoare a culorilor clubului şi ale ţării.

CONSTANTIN OŢET, UN MARE IMPÂTIMIT AL FOTBALULUI

Este antrenorul care adus primul titlu de campioni în Bănie, chiar dacă era vorba de un titlu ciştigat cu echipa de tineret-rezerve a clubului craiovean in carnpionatul 1968/1969. Să fi prevestit oare acest titlu cariera ulterioară cu adevărat remarcabilă, a teamului oltean pe plan intern şi chiar internaţional ? Ucenicind apoi vreme de vreme de 18 ani ca secund al lui Coidum, Cernăianu, Halagian la F.C. Argeş, şi apoi din nou revenit la Craiova ca secund al lui Oblemeneo (cînd studentii cîştigă campionatul şi Cupa, şi graţie unui antrenor secund cu multă experientă, un impătimit al fotbalului, ce şi-a dat demisia din Invătămintul superior unde era lector !) ajuns antrenor principal abia in 1982, adică după 18 ani de muncă, şi nu ca altii peste noapte. Este de drept principalul artizan al strălucitei cariere europene a Universităţii Craiova, pe care a dus-o pînă în semifinalele Cupei UEFA, fiind eliminată de celebra Benfica Lisabona fără a fi învinsă. Tot în sezonul trecut, Universitatea Craiova sub cirma acestui harnic şi priceput antrenor a cucerit Cupa României. Ştiind prea bine că e greu sa te menţii mereu printre cei mai buni, îmi spunea după dubla întîlnire cu „Benfica” următoarele : „E drept că trebuie făcute multe ca să rămînem sus. Echipa poate să cîştige şi acele galoane pe care nu le-a ciştigat pînă acum. Indiferent de situaţie, echipa trebuie să-şi păstreze parametrii valorici ; indiferent de schimbările din lot, acesta trebuie să rămînă compact şi omogen… Orice remaniere se cere făcută din mers,” Şi iată că accidentări numeroase şi sancţiuni dictate împotriva unor jucători craioveni au impus înlocuirea masivă a unor titulari (la meciul cu Steaua lipseau chiar 7) cu jucători despre care nu se ştia mai nimic pină acum, doar că sînt produşi sută la sută in pepiniera proprie, ca urmare a unei politici sănătoase în creşterea copiilor şi juniorilor. Aşa au primit botezul gazonului Săndoi, Drinceanu, Bîcu, Bica şi, aproape consacratul, Adrian Popescu. Chiar dacă drumul formaţiei craiovene nu este presărat totdeauna numai cu flori, antrenorul Oţet are toate motivele să spere în revenirea celei mai bune echipe de fotbal din istoria României acolo sus unde îi este locul. Să avem răbdare.”

[Articol transcris din Almanah BTT 1984. Autor: I.Predoseanu]