“Circuit pe creasta Ciucasului”

traseu-vf-ciucas

Caracteristica traseului: este un traseu fără dificultăţi deosebite, pe culmi înalte cu privelişte cuprinzătoare şi multe elemente de atracţie turistică. Durează 6 3/4 – 7 1/2 ore şi nu se recomandă iarna.

Marcaj: Triunghi roşu: Cabana Muntele Roşu — M. Gropşoare. Cruce roşie: M. Gropşoare — Şaua Tigăi. Bandă roşie: Şaua La Tigăi -vf.Ciucaş-Stîna Bratocea. Punct roşu: stîna Bratocea-cabana Muntele Roşu.

Obiective mai importante: Turnuleţul Muntelui Roşu, Piatra Berii, Cetatea de stînci a Tigăilor Mari, Babele la Sfat, Moşul şi Baba, Turnul Ciucaşului, Turnurile Sipotelor, Elefanţii, Căciula, Clăile Ciucaşului Mic, Turnul lui Goliat, Albă, ca Zăpada, Cetatea Tigăilor Mici, Porumbelul, Colţii Bratocei, Sfinxul Bratocei, toate stînci cu forme interesante vizibile din traseu. Culmea Muntelui Roşu oferă, o excelentă privelişte asupra abruptului Gropşoarelor, iar de pe M. Gropşoarele se vede una din cele mai atrăgătoare siluete ale Tigăilor şi Ciucaşului. Vom trece peste netedele păşuni de la Chiruşca, apoi din vf. Ciucaş ne vom desfăta privirile cu una din panoramele demne de măreţia Carpaţilor. Şaua Tigăilor Mari (ruinele refugiului Salvamont) ne situează, in cele mai frumoase locuri cu privelişti alpine, apoi culmea Bratocei ne îngăduie o relaxantă coborîre pe culmi primitoare în lumea feerică, a colţilor şi sfinxului Bratocei.

Descrierea traseului. Din frumoasa poiană în care se află cabana Muntele Roşu, poteca urcă pînă aproape de casa seismologilor, intrînd în pădure pe lIngă albia seacă a obîrşiei Pîrîului Roşu. Marcajul şi poteca ies apoi in dreapta pe muchie, urcînd panta iute. La capătul văii seci trecem pe lîngă un punct de masurători seismice de unde poteca traversează, o mică înşeuare, apoi se fixează pe versantul sudic al culmii Muntele Roşu. Străbatem prin pădure sau luminişuri în urcuş lent pe faţa sudică, a vîrfului cu cota 1648 m ieşind din pădure în şaua Turnuleţului (1577 m). In dreapta se află Turnuleţul ridicat semeţ la obirşia văii Gropşoarele. Dacă, ne abatem la piscul Turnuleţului (atenţie, dificil!) vom avea o frumoasă privelişte spre Cheia de unde se zăresc minăstirea şi staţia cosmică cu uriaşele sale antene paraboloide. Din şaua Turnuleţului poteca urcă numai pe gol de munte, oferindu-ne la tot pasul privelişti feerice spre abruptul Grop-şoarelor, dar mai ales spre aseuţitele cetăţi ale Tigăilor. In faţă, spre est, se ridică spinarea masivă a vîrfului Muntele Roşu (1765 m) pe care poteca îl ocoleşte pe la Nord. Dincolo de vîrf se profilează o creastă Ingustă, care coboară puţin in curmătura Muntelui Roşu. Un versant sudic priporos presărat cu tufe de ienuperi şi mici stincării şi un versant nordic mai domol caracterizează acest peisaj plin de farmec. Ceva mai la est de curmătură, cînd îneepem urcuşul pe M. Gropşoarele, dacă privim înapoi ne vor încînta atît linia şerpuitoare a potecii tăiată, cu meşteşug pe creastă cît şi liniile ferme ale vîrfulul Muntele Roşu proiectat pe fundalul Munţilor Grohotişului. Urcuşul ne aduce pe un platou uşor povîrnit spre nord M. Gropşoarele la cca 1805 m. In punctul de răscruce al potecilor marcajul triunghi roşu se termină şi întîlnim pe creastă aliniamentul stîlpilor marcajului cu cruce roşie. Spre sud culmea lată urcă constant spre vf. Gropşoarele pe care se zăreşte o staţie de măsurători seismice, în timp ce spre nord poteca trece pe lîngă mamelonul cu cota 1825 m şi coboară pe muchie. Dacă dorim o privelişte de ansamblu asupra izvoarelor Pîrîului Alb, a văii Stînei între care se interealează Culmea şuviţelor, atunci lăsăm puţin poteca în stînga şi urcăm la cota 1825 m. De altfel de aici vom putea vedea şi intregul traseu spre Chiruşca. Din vîrf coborîm pe muchie spre nord şi reintrăm pe potecă pînă în şaua La Albele. In această şa strimtă se află o importantă răspîntie de poteci: una din ele, nemareată, se desface la dreapta coborind pe faţa sudică a muntelui spre curmătura Stinii, alta cu marcaj bandă, roşie urcă, pe culme spre nord şi iese pe cumpănă, tot la curmătura Stînii. Cea din stinga coboară, pe lîngă ravena Chiraştii cu Apă, spre şaua Chiruşca fiind insoţită de marcajul bandă, roşie şi cruce roşie. Coborîm deci la stînga pe liziera pădurii printre tufe de ienuperi şi atingem din nou creasta. Coborim pe muchia de aici în jos impădurită, şi ieşim după puţină vreme in şaua Chiruşca, punctul cel mai de jos al traseului. In poiană se vede şi poteca marcată cu bandă şi cruce albastră, care apare din dreapta din direcţia Izvorul Hoţului. Spre nord-est, pe panta impădurită a M. Piatra Laptelui se vede un turn de conglomerate, Dacă, dorim  sa ne aprovizionăm cu apă singurul loc mai accesibil de pe traseu se află spre dreapta pe poteca cu marcajele albastre. După o scurtă, trecere prin pădure se ajunge la albia Chiruştii cu Apă a cărei ravenă am ocolit-o pe sus. Dacă vara nu e prea secetoasă, aici vom afla surse de apă binevenite pe un traseu fără izvoare.

circuitul-mare-al-ciucasului

Revenim in şaua Chiruşca. Abaterea din traseu a fost de cca 10 min. De aici vom reface treptat înălţimea. Poteca urcă chiar pe aceasta şi se bifurcă: o variantă, marcată cu patru semne bandă şi cruce albastră şi roşie se fixează pe muchie, iar de-a coasta prin pădure se aşterne poteca ocolitoare spre platoul Chiruşca. Mai interesantă este poteca pe muchie, care ne dezvăluie imediat o privelişte spre Piatra Berii, mare abrupt ce se lasă, la obîrşia văii Berii. Urcuşul continuă lent în pădure pînă la vf. Chiruşca-Est (1610 m), unde pădurea se retrage pe versanţi iar platoul se împestriţează cu brinduşi şi ienuperi. Privelişte splendidă spre Tigăi şi spre Culmea telor! In stînga se adăposteşte stîna Chiruşca prahoveană, şi peste vîlcele se profilează fosta cabană Ciucaş azi in ruină,. Potecile marcate se indreaptă roată pe la obîrşia vîlcelului spre fosta cabană. Noi vom profita de scurtătura potecii şi de inălţimea la care ne aflăm să urcăm fără marcaj peste vîrful platoului Chiruştii transilvane şi coborîm in şaua La Lac. Aici intilnim poteca marcată cu bandă galbenă ce vine de la fosta cabană. In vecinătate se află, primăvara şi la inceputul verii, un lac temporar. Poteca urcă pe stînga micului uluc, iese in dreapta pe culmea principală şi continuă pe lîngă culme pînă sub stîncării în şaua La Tigăi. Privelişte frumoasă spre Muntele Roşu şi Gropşoare! Ajungind în această importantă bifurcatie alegem ascensiunea directă la vf. Ciucaş. Lăsăm deci poteca din stînga ce coboară la baza pereţilor şi urcăm pe muchie pînă la baza pereţilor ce se ridică spre Coltul Mare şi Sumedenia de stîncării infrăţite în creştetul Tigăilor Mari. Ajungînd la baza pereţilor incepem ocolul pe flancul estic, poteca strecurîndu-se printre stînci, apoi pe o polită pînă în apropierea jghiabului estic Tigăile Mari. Aici (1755 m) există două posibilităti pentru ieşirea pe culme: cea marcată intră pe jghiab şi urcă direct pe fir pînă sus in culme. Această variantă este recomandabilă vara şi toamna, cînd jghiabul este curat, fără zăpadă. Varianta de primăvară urcă pe stînci în stînga jghiabului şi, după un mic horn şi o poliţă, brîna sfirşeşte pe pajiştea cu iarbă din şaua mijlocie (1825 m). Putem arunca o privire spre adîncul prăpastiei vestice, în lumea turnurilor, degetelor şi clăilor umbrite de vîrful Tigăilor Mari. Poteca trece din nou pe versantul estic ocolind şaua Babelor (1860 m), lingă impresionanta ingemănare de stînci Babele la Sfat. Siluetele atît de sugestiv botezate nu sint singurele stînci interesante. Dacă ieşim din cărare cîteva zeci de metri, trecem peste şa şi urcînd pe sub pereţi ajungem pe un mic balcon sprijinit intre peretii vestici ai crestei şi Babe, de unde se vede un alt ansamblu de stînci, Moşul şi Baba siluete ce sugerează forme bătrineşti în urcuş domol peste povirnişurile ciclopice. Revenim pe creastă şi urmăm poteca agăţată pe la baza peretelui estic, trecera mai greu peste o „spălătură” şi ieşim din nou pe creastă. In josul pantei vestice se ridică deasupra jghiabului un turn enorm, semet, dăltuit, pe lingă peretii căruia se mai văd Tigăile Mici şi culmea Bratocea. Poteca noastră se apropie de piscul cel mai înalt, mai întîi printr-un ocol mic spre vest, eind atingem o mică şa rezemată pe clăi stincoase, apoi prin urcuş pieptiş pînă la vîrful Ciucaş. Acest pisc dominant este stăpîn absolut al înălţimilor din această parte a muntilor. Cu exceptia vf. Ciucaşul Mic, de fapt, un pisc nord-vestic pe aceeaşi creastă înaltă, nimic nu stînjeneşte o largă, privelişte. Se vede poteca noastră pe sub Tigăile Mari, se văd Chiruştele, Gropşoarele… In zare se ridică Tătarul, Siriul şi Mălîia, acoperişuri ale Muntilor Buzăului. Peste infernul Coltilor din care răsare stînca cu degetele Mîinii Dracului, culmea Ciucaşului se mai ridică spre Urlători, apoi face loc Buzăului, rîu cu vale intortocheată. In depărtări Penteleul Goru, Lăcăuţul anunţă năvala piscurilor din curbura Carpatilor. Din Ciucaş se vede Tesla, cupolă cu abrupturi avînd pe creştet păduri nepătrunse. Văile Dălghiului şi Prundului cuprind o multinie de munti mărunti, se văd Munceii Intorsurii Buzăului pierduti în pîlca adîncului… Concurind ca înălţime cu Ciucaşul, peste spinarea Bratocei se inşiră, culmile şi pajiştile Muntilor Grohotişului. Mai la o parte se ridică Piatra Mare cu vestitele sale stîncării şi păduri. Peste Muntii Grohotişului se ridică impunători Bucegii unde putem distinge cu uşurinţă Coştila, Moraru, Bucşoiu şi geana vîrfului Omu.

traseu-vf-ciucas-2

 

Inainte de a coborî din vf. Ciucaş spre Şaua Tigăilor Mari, să descoperim Impreună, fără eforturi deosebite, privelişti inedite. Urmăm creasta înaltă pe o potecă nemarcată cîteva minute spre nord-vest. La inceput coborîm putin, apoi urcăm pe vf. Ciucaşul Mic (1957 m) vîrf situat la furca crestelor nordice. De aici se văd foarte bine abrupturile nordice întinse de la Tigăile Mici pină, la Urlători. Extraordinara înşirare de turnuri, degete, clăi, sfincşi fac din acest tinut o „mină, de aur” pentru turismul românesc încă nevalorificată. Putem admira clăile Ciucaşului Mic printre care se vede în depărtare cuşma Teslei. Spre vest se ridică o claie parţial acoperită, cu iarbă pe virful căreia sta… gata să cadă, Căciula Ciucaşului Mic.

Mulţumindu-ne cu această trecere în revistă, a împărăţiei Ciucaşului Mic, ne întoarcem pe vf. Ciucaş, la poteca marcată. Deviaţia la vf. Ciucaşul Mic necesită cca 20 min. timp ce se adaugă la timpul total de mers. Partea a doua a traseului este o coborire aproape conti-nuă pînă în valea Berii. Din vf. Ciucaş coborîm panta mare fără stîncării pe versantul vestic evitînd pe deasupra două, ravene. Pe cea de a treia o traversăm anropiindu-ne de Ciucaşul Mic. Peretii sud-vestici ai acestuia se lasă pină, la firul Tigăilor Mari, obstacol care apare şi în calea noastră. După o scurtă traversare relativ dificilă, pe vreme umedă, continuăm coborirea pină în şaua La Goliat. De lingă peretele Ciucaşului Mic se deschide o frumoasă panoramă spre Turnul lui Goliat şi Albă ca Zăpada, stînci inalte aşezate pe culmea nordică ce desparte văile Dalghiu de Babarunca. Fără să urcăm vîrful La Goliat ocolim pe la sud şi ieşim în şaua Tigăile Mari, unde putem poposi în voie pe tăpşanul primitor. Puţin mai sus, la adăpostul turnurilor din Tigăile Mici se află, ruinele refugiului Salvamont (1765 m). Cei care doresc să intrerupă traseul aici şi să înopteze în cort pot găsi un izvor cu apă, pe versantul nordic.

In şaua Tigăilor Mari intretăiem poteca marcată cu cruce roşie de la Chiruşca spre şaua Teslei. După popas pornim la drum pe poteca largă, care incinge pe la sud-est M. Tigăile Mici. Mai întîi urcăm puţin pînă pe umărul sud-vestic deasupra unui bordei, apoi înaintăm mai comod pe la obirşia văii Mici, atingînd creasta principală. Pe stînga se vede claia Tigăilor Mici, o stincă, solitară pe povîrnişul cu iarbă. Urmează ocolul pe la nord al vîrfului Bratocea, cu putine stîncării, avind largi privelişti spre nord. Poteca în coborîre lentă revine pe culme şi se apropie de Bratocei, zonă stîncoasă care se aşterne pe creastă. In apropierea lor din şaua Coltilor (1660 m), loc in care ne aflăm aproape de stînca numită Porumbel, ne abatem la stînga coborînd mult pînă în apropierea vîlcelului Colţilor. Aici poteca se duce spre dreapta, trece printr-o strungă tăiată, în piatra chiar sub Coltii Bratocei şi continuă coborirea în apropiere de limita pădurii. Pătrundem în pădure inscriindu-ne pe serpentine în dreptul Sfinxului Bratocei care rămîne in dreapta potecii. Poteca mareată, cu bandă roşie atinge capătul şoselei lîngă relcul TV (1460 m), construcţie nouă durata pe creasta M. Bratocea. Şoseaua taie serpentine in pantă mare pe poiana Bratocei pînă la stîna care se vede jos la cca. 1330 m. Serpentinele se pot evita de la a doua curbă de sus a şoselei, vechiul drum ciobănesc ivindu-se din iarbă. Poteca marcată cu bandă roşie coboară pe muchie pină, în pasul Bratocea (1263 m) de unde putem ajunge după un ocol pe serpentine fie în Cheia, fie la cabana Muntele Roşu.

ciucas

 

Cu prilejul Ştafetei Munţilor editia 1981 a fost marcat un nou traseu cu punct roşu care leagă pe o variantă scurtă stîna Bratocea de cabana Muntele Roşu. In cele ce urmează vom urmări impreună această nouă posibilitate de acces la cabana Muntele Roşu.

De la stîna de jos (stina nouă) din Bratocea coborîm pe lîngă tarc în pădure la firul pîrîului aici incă fără, apă. Trecem pe stînga văioagei şi mergem pe lîngă firul văii. Mai jos, la cca 1199 m, ne aflăm la o primă confluenţă de vilcele. Poteca trece peste vîlcelul din stînga şi continuă coborîrea pe lîngă firul principal al Bratocei. La cca 1165 m observăm în dreapta pe malurile stîncoase izbucnirile bogate ale apei Bratocea (1185 m) care vin în repeziş pe firul văii şi dau pareă viaţă văii cufundate pină, aici în tainică tăcere. Trascul nostru urmăreşte firul văii menţinindu-se pe malul stîng. Dincolo de o mlaştină, un fir de apă vine să, se adauge pîrîului, iar mai departe intr-o poieniţă (1090 m) observăm capătul unui vechi drum de tractor. Acest drum lung de cca. 500 m este tăiat de patru avalanşe de pămînt, pe care poteca le trece fie pe deasupra, fie pe lîngă apă. In partea de jos a văii (cca. 1050 m) drumul se aşterne comod pina la gura văii unde se întîlneşte cu drumul forestier de pe Valea Coltilor şi imediat cu şoseaua natională DN 1A (1020 m). Coborlm pe şoseaua asfaltată, cca 250 m la confluenţa p. Bratocea cu valea Berii. După podul valea Berii părăsim şoseaua naţională şi intrăm la stînga pe drumul forestier de pe valea Berii cca 300 m; lăsăm în dreapta şoseaua nemodernizată spre cabana Muntele Roşu şi după ce trecem podeţul peste Piriul Roşu ajungem la locul unde începe urcuşul spre cabană. Lăsăm în stînga o baracă, şi urcăm pe firul văii Pirlul Roşu. Poteca trece pîrîul de cîteva ori de pe un mal pe celălalt pină, la „Cotul văii” (1075 m). Atentie! Apa pirlului Roşu nu este potabilă! Imediat ce valea se dirijează la stinga, lăsăm o alee largă spre stînga şi păstrăm firul potecii pe lingă apă. Trecem pe lîngă un mic izvoraş (apă bună) şi ajungînd într-o mică cheie ne abatem la dreapta pe malul pieptiş, păstrind totuşi o direcţie paralelă cu firul văii. Făgetul rar ne permite să, urmăm poteca şi marcajul destul de uşor. Trecem un vîlcel adîncit cu o rîpă, urcăm muchia dintre vilcelal văii principale şi vilcelul secundar pe care l-am traversat şi după ce străbatem o pantă impădurită, ieşim in poiană chiar lîngă cabana Muntele Roşu.”

[Articol transcris din Almanah BTT 1985. Autor: N.Popescu]

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *